Cereți și vi se va da!
23:15, joi, 19 februarie, 2015 | Cuvinte-cheie: credinta, postul, rugăciune, teofan zavoratul

,,Adevărat, adevărat zic vouă: Orice veți cere de la Tatăl în numele Meu, El vă va da”, a grăit Domnul, ba încă a și a întărit: ,,Adevărat, adevărat zic vouă”.
Ce rușine pentru noi că nu știm să ne folosim de această nemincinoasă făgăduință! Și bine-ar fi să fie numai asupra noastră rușinea; dar se aruncă o umbră asupra făgăduinței înseși, ca și cum ea ar fi prea mare și de neâmplinit. Nu, toată vina o purtăm noi și în primul rând pentru faptul că nu ne știm robi credincioși ai lui Hristos, și conștiința nu ne îngăduie să așteptăm vreo milostenie de la Dumnezeu.
Pe deasupra, dacă se și apropie câteodată cineva să ceară ceva de la Dumnezeu, o face cu sufletul îndoit: pomenește acel lucru în treacăt, o dată de două ori în rugăciunea sa, și se lasă, iar apoi își spune: ,,Dumnezeu nu aude”. Nu, atunci când ceri ceva anume trebuie să fii stăruitor și neobosit la rugăciune, asemenea văduvei care până și pe judecătorul cel lipsit de inimă, bătându-l la cap, l-a înduplecat să-i împlinească cererea.
Adevărații rugători, cerând ceva la rugăciune, adaugă postul, privegherile, lipsurile de toate felurile; și apoi cer nu o zi, nici două, ci luni și ani; drept aceea și primesc. Acestora să le fiți următori, de vreți să aveți spor la rugăciune.
Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an – Sf. Teofan Zăvorâtul, Editura Sophia, Buc. 1999

Într-o zi de februarie a anului 1965, un autobuz plin de călători mergea din orașul nostru spre un alt oraș...
Rugăciuni care se citesc înainte de orice Acatist Troparul Sfântului Cuvios Sava cel Sfinţit, glasul al 8-lea: Cu curgerile lacrimilor...
Pe vremea păgânului împărat Maximin se afla în cetatea Alexandriei o fecioară cu numele Ecaterina, fiica lui Consta, care fusese...
O vorbă veche spune un adevăr cum nu se poate mai grăitor: „Cum îi creştem, aşa îi avem”. Această axiomă...
După cum semănătorii n-au nici un folos dacă aruncă seminţele pe cale, tot aşa şi noi n-avem vreun folos de...
În vremea împărăţiei lui Antonin împăratul Romei, era un ostaş de fel din Italia, ostăşind sub stăpînirea voievodului Sebastian, cu...
Fericitul Mina, nerăbdând să vadă nevoia aceea, nici voind să privească cum se cinstesc idolii cei fără de suflet, și-a...

ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare ÎPS Arhiepiscop Sava, cu prilejul zilei onomastice
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXVII-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat Episcopului Filaret de Căpriana, un mesaj de felicitare cu ocazia prăznuirii ocrotitorului ceresc
Prăznuirea Sfântul Apostol Andrei, la Mănăstirea „Sfintele Femei Mironosițe Marta și Maria” Hagimus
La Chișinău a avut loc prima seară duhovnicească din Postul Nașterii Domnului
Duminica a XXVI-a după Cincizecime si Sf. M. Mc. Ecaterina, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova