Cerşetorul din tinda bisericii

Un om sărac şi bătrân, fără rude şi fără casă avea permisiunea de la preot să doarmă noaptea în tinda bisericii. El se învelea cum putea cu o pătură ruptă şi murdară şi dormea acolo în frig, singurul avantaj fiind că nu s-ar fi udat dacă Dumnezeu ar fi dat ploaie.

El nu deranja pe nimeni, nu vorbea şi nici nu cerşea, dar cu toate astea mai multe femei din zonă nu-l sufereau spunând că este murdar şi că cine ştie ce microbi poartă în hainele lui murdare. Găsiră aceste femei un pretext şi se duseră apoi la părinte să discute. Ele spuseră că nu pot dimineaţa să se apuce de curăţenie în tinda bisericii, fiindcă sărăntocul stă acolo întins şi slujitorul lui Dumnezeu le făcu pe plac şi îi spuse bătrânului să plece, fiindcă deranjează. Acesta a plecat fără să cârtească, iar femeile erau bucuroase că se făcuse în biserică ceea ce ele voiau.

După ce au ieşit într-o seară de la vecernie intrară în vorbă cu jandarmul care patrula prin târg după cum îi era misiunea. Acesta le întrebă:

–  Dar unde este bătrânul care dormea în tinda bisericii?

O femeie îşi ascuţi glasul şi rosti cu mândrie.

– Un’ să fie? La treburile lui! L-am izgonit din tinda bisericii…Ce acolo e loc de dormit?

– Păi rău aţi făcut! rosti jandarmul.

– Păi de ce să facem rău, că ne-a dat voie părintele! rostiră ele răspicat.

– Ei ştiţi că eu mai am şi ronduri de noapte! Şi de multe ori l-am surprins pe bătrân făcând lucruri dumnezeieşti.

– Eiiiii, cum să facă lucruri dumnezeieşti zdrenţărosul acela!?

– Ei, aflaţi creştinelor acestea, că sunt lucruri pe care nici părintele nu le ştie. Sărăntocul din tinda bisericii, sau zdrenţărosul cum îi ziceţi voi, a apărat odată biserica de hoţi şi prădători sărind la ei cu bâta. Altă dată i-a dat lumânări unei femei care avea soţul muribund. Femeia neştiind ce să facă, fiind miezul nopţii şi soţul ei aproape să-şi dea sufletul, a venit aici la biserică ca să găsească o lumânare şi sărăntocul a ajutat-o. Şi altădată văzând că vasul cu agheasmă are o gaură prin care se scurgea apa sfinţită de Bobotează s-a pus să repare vasul, căci altfel toată apa sfinţită ar fi curs pe jos şi s-ar fi făcut mare păcat…

– Şi de ce nu ne-ai spus astea din timp? Căci noi n-am ştiut că omul are faptele astea bune, spuseră femeile.

– Bătrânul m-a rugat frumos să tăinuiesc acestea, fiindcă fapta bună se face într-ascuns, nu se trâmbiţează. Voi ştiţi că el nu vorbea, dar mi-a spus într-o seară acestea: ,,Mai repede mă odihnesc, faţă de păcatele mele când sunt înghiontit, jignit sau izgonit, decât atunci când mă laudă lumea. Rogu-te fii bun şi nu spune cuiva că aş fi făcut ceva bun, lasă-mă astfel să mă odihnesc!”.

Auzind acestea femeilor le-a părut rău că au izgonit săracul şi au plecat apoi care încotro să-l caute. Şi se spune că încă mai caută şi astăzi, fiindcă nu l-au mai găsit.