Charlie Hebdo revine cu o caricatură cu băiețelul sirian înecat
20:07, luni, 14 septembrie, 2015 | Cuvinte-cheie: charlie hebdo, criza imigrantilor
În timp ce publicaţiile din întreaga lume au fost indignate de imaginea băieţelului sirian înecat, descoperit pe o plajă din Turcia, publicaţia de satiră franceză Charlie Hebdo a realizat propria versiune privind gestionarea crizei imigranţilor în Europa cu ajutorul a două caricaturi care au dat naştere la noi controverse.
Charlie Hebdo, în stilul caracteristisc, abordează criza refugiaţilor din Europa cu ajutorul a două caricaturi care reprezintă moartea lui Aylan Kurdi, băieţelul care a fost descoperit înecat pe o plajă din Turcia şi care a devenit un simbol al crizei refugiaţilor.
„Atât de aproape de scopul său“
Intitulată „Atât de aproape de scopul său“, prima caricatură îl reprezintă pe Aylan zăcând cu faţa în jos în nisip, alături de un panou publicitar al McDonald’s pe care scrie „Două meniuri pentru copii la preţul unuia singur“.
„Atât de aproape de scopul său… Promoţie! Două meniuri la preţ de unul“
Cea de-a doua caricatură, intitulată „Dovada că Europa este creştină“, îl arată pe băieţel înecându-se, iar alături de el, un bărbat care ar putea fi Iisus, stă pe apă în timp ce spune „Creştinii merg pe apă… Copiii musulmani se scufundă“.
„Dovada că Europa este creştină. Creştinii merg pe apă. Copiii musulmani se scufundă“
Din cauza acestor două caricaturi, Charlie Hebdo este criticată foarte dur pe reţelele sociale, multe dintre comentarii etichetându-le drept „lipsite de respect“.
Săptămâna trecută, fotografia cu bebeluşul sirian al cărui trup a fost târât de valuri până pe o plajă din Turcia a devenit viral pe reţelele sociale din lumea întreagă. Imaginea sfâşietoare a devenit simbolul tragic al crizei refugiaţilor care încearcă să ajungă în Europa.
Aylan călătorea împreună cu fratele lui de 5 ani, Galip, şi cu părinţii, încercând să ajungă pe insula grecească Kos. Galip şi mama sa, Rehan, au pierit şi ei în mare. Tatăl, Abdullah, a fost descoperit în viaţă şi transportat la un spital din Turcia, conchide „Morocco World News“.
sursa http://adevarul.ro/
*