Chipul Sfânt al lui Dumnezeu – Tatăl Savaot , acoperit cu portretul dictatorului
20:50, marți, 9 august, 2022 | Cuvinte-cheie: ioan lisnic

” …Steaua roșie va apune
Și va răsări frumos
Crucea Domnului Hristos.
Și vor veni, frățioare,
Iar zile de sărbătoare,
Și n-o să mai știm de chin
Că s-a prăbușit Stalin.”
Ajunși în cătunul Mărășești, superiorii militarilor sovietici s-au stabilit cu traiul în casa lui Timofei și a Mărioarei Covalciuc. În una dintre odăile casei, superiorii au dat jos icoana și au amenajat un cabinet pentru întruniri, agățând pe un perete și portretul conducătorului lor politic, Iosif Stalin. Peste câteva zile, după plecarea oaspeților nepoftiți, stăpânul casei și-a luat inima-n dinți și a dat jos portretul dictatorului. În timpul când scotea din ramă portretul lui Stalin, ce să vadă, de sub poza călăului a apărut chipul lui Dumnezeu – Tatăl Savaot[1]. Era de fapt o icoană veche pe care propagandiștii sovietici au acoperit chipul sfânt cu portretul conducătorului lor politic.
Chipul lui Dumnezeu Tatăl, acoperit cândva cu portretul dictatorului
Satul Mărășești, jud. Soroca, situat pe malul drept al râului Cubolta a fost înființat în anii ’20 ai secolului trecut de către un grup de țărani din satul Șestaci, din apropiere de Șoldănești,
împroprietăriți cu pământ în urma reformei agrare. Localitatea s-a numit Mărășești, în cinstea victorioaselor lupte de la Mărășești, din Vechiul Regat, în timpul Primului Război Mondial. În anul 1927, la parohia Putineşti, jud. Soroca este alipit cătunul Mărăşeşti, care la acea vreme era compus din 10 familii. La mijlocul anilor ’30 ai secolului trecut, prin străduința binecredincosului creștin Nicolae Bucur, ctitor de biserici, în localitatea respectivă s-a zidit biserica, însă numai până la acoperiş. În primul an de ocupaţie sovietică lucrările de construcţie au fost stopate, pe o perioadă de jumătate de secol.
La mijlocul lunii martie 1944, Armata Roşie a forțat Nistrul, ocupând partea de nord a Basarabiei, capitala RSS Moldovenești fiind stabilită temporar la Soroca. La 26 martie a fost ocupat și oraşul Bălţi. În drum spre Bălți, o companie militară sovietică a staționat pentru câteva zile în cătunul Mărășești.
Ajunși la Mărășești, superiorii militarilor sovietici s-au stabilit cu traiul în casa lui Timofei și a Mărioarei Covalciuc. În una dintre odăile casei, superiorii au dat jos icoana și au amenajat un cabinet pentru întruniri, agățând pe un perete și portretul conducătorului lor politic, Iosif Stalin.
După plecarea oaspeților nepoftiți, portretul lui Stalin, fiind într-o ramă frumoasă, așa și a rămas agățat pe peretele odăii din casa lui Timofei Covalciuc. Se văita sărmanul că în loc de icoană, în Casa Mare are agățat pe perete portretul lui Stalin. Se gândea ce să facă cu chipul “Tătucului Popoarelor” și dacă militarii sovietici se vor întoarce după portretul conducătorului lor?
Peste câteva zile, Timofei Covalciuc și-a luat inima-n dinți și a dat jos portretul dictatorului. În timpul când scotea din ramă portretul lui Stalin, ce să vadă, de sub poza călăului a apărut chipul lui Dumnezeu – Tatăl Savaot. Era de fapt o icoană veche pe care propagandiștii sovietici au acoperit chipul sfânt cu portretul conducătorului lor politic.
Timofei și Mărioara Covalciuc au păstrat cu sfințenie, la loc de cinste icoana adusă ca prin minune în casa lor de către militarii sovietici atei. După decesul soților Covalciuc icoana s-a păstrat la niște rude apropiate. Cu timpul rama icoanei a fost distrusă de carii, s-a păstrat însă litografia cu chipul lui Dumnezeu – Tatăl care a fost așezată într-o ramă nouă.
Recent, rudele apropiate ale lui Timofei și a Mărioarei Covalciuc au donat icoana bisericii din Mărășești.
Protoiereu Ioan Lisnic,
slujitor la biserica din Mărășești, Sângerei
[1] Savaot, în traducere din limba ebraică este ”Domn al oștirilor (cerești)”, dar are și sensul de ”Domnul puterilor” (Psalmul 45).
Biserica din Mărășești în timpul lucrărilor de construcţie (1937-1938)
Biserica ”Sf. Vasile cel Mare” din Mărășești




Apariție editorială: Activitatea Mitropolitului Visarion Puiu, Șef al Misiunii Ortodoxe din Transnistria, oglindită pe paginile ziarului din Odesa, ”Molva” –...
Date noi despre preotul martir Alexandru Dașcheev[1] (+4 decembrie 1962) [1]Protoiereu Ioan Lisnic, Biserica “Sf. Nicolae” din Putineşti la popas...
În timpul evacuării administrației civile și militare de pe teritoriul Basarabiei și nordului Bucovinei din 28 iunie 1940, s-au retras...
După instaurarea puterii sovietice în Basarabia (1940-1941), statul sovietic a promovat și în acest teritoriu, o serie de politici împotriva...
LISNIC, IOAN. Biserica “Sf. Nicolae” din Putineşti la popas aniversar: 200 ani de la sfințirea pietrei de temelie și începutul lucrărilor...
LISNIC, IOAN. Clerici ortodocși în închisorile comuniste: Basarabia, nordul Bucovinei și Transnistria / Protoiereu Ioan Lisnic – Iași : Stef, 2022, 383 p.:...
Petru Gherbanovschi s-a născut la 1 august 1900 în familia preotului Grigore şi a preotesei Elena Gherbanovschi din satul Dercăuţi,...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău