«Chipul Slavei Tale celei negrăite sunt, deși port rănile păcatelor»
10:35, miercuri, 2 decembrie, 2015 | Cuvinte-cheie: Alexandru Rusu, chipul lui Dumnezeu, hristos, judecata de apoi, molitfelnic, Părintele Constantin Necula, rănilor păcatelor, Sfantul Macarie Egipteanu

Pe vremuri, în facultățile de teologie se preda după un manual de filosofie al unui mare profesor, Emilian Vasilescu. Acesta le spunea studenților de la Sibiu: „Toată viața mea am căutat o definiție dată omului și sufletului uman, pe care, în schimb, am descoperit-o după ce am citit sute de tratate și zeci de filosofi, în Molitfelnic, cartea care-l însoțește pe preot de fiecare dată în parohie. Și spunea acolo o cântare din slujba înmormântării: «Chipul Slavei Tale celei negrăite sunt, deși port rănile păcatelor»”.
Cu alte cuvinte, Dumnezeu caută în noi să Se identifice de fiecare dată și aș adăuga gândul acesta al Sfântului Macarie Egipteanul, care zice că la Judecată, Hristos va căuta să vadă cât regăsește din El în sufletul nostru.
Preot Constantin Necula, Alexandru Rusu, Farmacia de cuvinte, Editura Agnos, Sibiu, 2014, p. 153-154



Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXVII-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat Episcopului Filaret de Căpriana, mesaj de felicitare cu ocazia prăznuirii ocrotitorului ceresc
Prăznuirea Sfântul Apostol Andrei, la Mănăstirea „Sfintele Femei Mironosițe Marta și Maria” Hagimus
La Chișinău a avut loc prima seară duhovnicească din Postul Nașterii Domnului
Duminica a XXVI-a după Cincizecime si Sf. M. Mc. Ecaterina, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău