Cine e în drept să judece?

„Una din prejudecățile lumii noastre este de a pune etichetă, de a clasifica totul; oamenilor li se pare că au și înțeles ceea ce au clasat.” – Octavian Paler

Observ că și în mediul bisericesc oamenii se etichetează. Mai ales sunt etichetați  preoții sau preotesele,  că greșesc în vreun fel, nu se îmbracă cum scrie cartea, nu-și cresc odraslele pe placul lumii, nu sunt modele de urmat, sunt niște răutăcioși și se întreabă de ce sunt astfel, și tot așa sunt criticați  și judecați la nesfârșit.

Ni s-a întâmplat multora dintre noi să fim etichetați. Personal, am fost etchetată  după felul în care mă îmbrac. După modul în care îmi educ copiii. După manierele pe care îi abordez pe cei din jur. După nasul sau mâinile  pe care mi le-a plăsmuit Dumnezeu. După neamul din care mă trag sau statutul social pe care îl am. Și, mai ales, după credința pe care o împărtășesc! Am fost, adesea, privită la față! Judecată după ea. Nu neg, am pus și eu etichete!

Am înțeles în timp că, omul greșește, când crede în etichetele celor din jur, mulți chiar ajung să trăiască viața așa cum ilustrează acea etichetă sau și mai grav, așa cum ilustrează acele etichete.

Am greșit și eu în felul acesta, dând ascultării a multor păreri din exterior, a celor ce văd și ce cred despre mine. Azi, îmi dau seama că, tot ceea ce se întâmplă în viața mea, se întâmplă pentru ca eu să mă redescopăr în fiecare zi, să mă regăsesc, să privesc în adâncul sufletului meu găsindu-mi puterea, voința pe care le îngrămădisem într-un colț și le acoperisem cu teamă, slăbiciune, renunțare, tocmai că priveam acea etichetă…

Probabil, ne întrebăm cu toții de ce suntem etichetați sau judecați de cei din jur, de ce îi judecăm noi pe ei și de unde izvorăște acest obicei. Oare cei ce judecă pe alții sunt bine în interiorul lor? Or, criticându-i pe alții nu am avea caracteristici similare cu ei înșiși, cusururi, slăbiciuni sau metehne,  ca tot omul?

Se spune că etichetarea altora se face din motivul preamarii sau păguboasei păreri de bine despre sine.

Am putea zice că nu etechităm omul, ci fapta lui cea rea. „În realitate, însă, fapta aceasta poate fi bună, deoarece se face cu intenţie bună. Uşa pocăinţei este deschisă pentru toţi, şi nu ştim cine va trece primul prin ea – tu sau cel pe care-l osândeşti?”, ne atenționează în acest sens, Sfântul Serafim de Sarov.

Or, de privim la fața oamenilor și îi judecăm sau îi etichetăm, e pentru că nu avem milă. „Căci judecata este fără milă pentru cel care n-a făcut milă. Şi mila biruieşte în faţa judecăţii”, zice Apostolul Iacov, în Epistola Sa sobornicească, din Capitolul 2, Versetul 13.

Totodată, „când îl osândeşti pe aproapele tău, învaţă Sfântul Antioh, atunci eşti judecat şi tu împreună cu el pentru fapta de care îl judeci”.

Orice suflare umană de pe fața pământului e creația divină, omul este cea  mai înaltă lucrare a lui Dumnezeu, de aceea, nu suntem în niciun drept de a-i eticheta pe semenii noștri nici pentru felul în care arată, dar nici pentru manifestările caracterului fiecăruia din noi. Este de remarcat, iarăși, din cuvântul de învățătură al Sfântul Părinte Antioh  că, “judecata şi osândirea, nu ne aparţin nouă, ci doar lui Dumnezeu, Marele Judecător, care cunoaşte inima şi patimile ascunse ale firii noastre”.

În acest sens, părintele Sofronie Saharov zicea într-o scriere: „Fiecare dintre noi, oricât de mic ar fi este mare înaintea celui veșnic! Dumnezeu face cu fiecare om o legătură unică a inimii!”

“Să fim ca florile”, astfel ne îndeamnă părintele Hrisostom Filipescu, pentru că „niciuna nu e la întrecere cu suratele din jurul ei! Ci pur și simplu înfloresc”.

Pe de altă parte, bunica mea susținea, tot în acest context, ceea ce nu voi uita niciodată : “Dacă te grăiește cineva nu te întrista, bucură-te pentru ca îți mai ia din păcate!”

Magdalena Munteanu-Bortă