Cine ne fură copiii? (I)
22:34, miercuri, 1 iulie, 2015 | Cuvinte-cheie: copii, copii furaţi, familii, octavian mosin, virtute

Tot mai multe familii luptă pentru a aduce pe lume un copilaş. Unii aleargă ani buni pe la tot felul de doctori pentru a primi această binecuvântare.
Paradoxal, uneori când sarcina vine cu atâta uşurinţă, invocăm motive că nu suntem gata să naştem copilul, iar când ne dorim cu tot sufletul, de multe ori constatăm că e prea târziu să dobândim acest rod.
Marea problemă se află în oameni, care adesea nu sunt pregătiţi pentru viaţa de familie, privesc lucrurile doar din perspectiva lor şi se gândesc în exclusivitate la ei.
A întemeia o familie înseamnă a renunţa la sine de dragul aproapelui. Cred că familia este asemenea unei mănăstiri. Un monah, la tundere, dă trei voturi: feciorie, sărăcie de bunăvoie şi ascultare. Dacă s-ar respecta aceste principii şi în viaţa de familie, situaţia ar fi cu totul alta: e nevoie de înfrânare, de păstrarea curăţiei trupeşti şi sufleteşti; e bine ca banul să fie comun şi să nu devenim pătimaşi de averi, ci să ne îmbogăţim la suflet; iar reciproca ascultare şi înţelegere ne ajută să menţinem casa.
Roadele sau averea fiecărei familii sunt copiii, dar şi viaţa întru virtute.
Planificarea familiei din zilele noastre a redus numărul odraslelor. Cuplurile sunt programate la unu-doi copii, iar când cineva cutează să vină cu al treilea, al patrulea, chiar unii dintre medici bat alarma. Nu mai puţin contează şi opinia publică. „Ce-ţi trebuie? Mai trăiţi pentru voi! Cu ce să întreţii atâţia copii?…” – acestea sunt doar câteva replici, care vorbesc despre trista realitate: copiii nu mai sunt o prioritate.
În special la vârsta tinereţii, copiii nu sunt atât binecuvântare, cât povară. Avem alte griji, suntem în atâtea treburi, ne planificăm atâtea lucruri…
Şi dacă unele familii, prin dobândirea unui prunc, cad în extrema idolatrizării acestora, altora nu le pasă de faptul cum le cresc copiii.
Evreii folosesc expresia de „copii furaţi”, referindu-se la cei care cresc în alt duh decât cel tradiţional.
Astăzi sunt atâţia „hoţi” ai sufletelor noastre, care ne fură, în primul rând, copiii.
Printre duşmani sunt: indiferenţa părinţilor, viaţa lor vicioasă ce se răsfrânge asupra urmaşilor, mass-media şi tehnologiile informaţionale, strada, pseudo-prietenii…
Ce e de făcut, cum să salvăm viaţa şi să cultivăm nişte valori autentice copiilor noştri, ce soluţii ne dă Biserica, la aceste întrebări vom încerca să răspundem.
Va urma
Preot Octavian MOŞIN


Când un copil greşeşte se ceartă, se pedepseşte, dacă e cazul se bate dar, nicidecum nu se blesteamă. Şi eu...
Punerea numelui nu este un lucru atât de puţin însemnat cum cred oamenii care ţin minte numele mai bine decât...
“Să-l imităm şi noi pe Sfântul Mina. După cum el prin cuvântul său, prin exemplul său, prin viaţa sa ascetică,...
Iubiţii mei fii duhovniceşti, Astăzi pământul musteşte continuu de sângele războaielor şi al celorlalte mari nenorociri câte se întâmplă. Musteşte,...
Fertilizarea, în termeni medicali, reprezintă actul prin care este adusă pe lume o nouă fiinţă. Folosirea acestui termen, în cazul...
Proorocul Daniil se trăgea din seminţie împărătească, din seminţia lui Iuda, şi fiind încă copil mic a fost robit de...
Iubiți credincioși, Domnul nostru Iisus Hristos, Mântuitorul lumii, Care a dat dar și putere ucenicilor Săi, de a vindeca tot...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău