Cine ne fură copiii? (IV)

Dacă un copil nu are parte de o educație corespunzătoare, care ar include întregul set de valori și atitudini, îl pierdem.

Nu o dată am urmărit copii trecuţi de un an la care se pot deja desluși anumite trăsături și comportamente, iar când copilul ajunge la șapte ani discuți cu el de-a dreptul ca şi cu un om matur. Se presupune că la această vârstă copilul trebuie să fie conștient de viață, să aibă o închipuire corectă și să persevereze în formarea personalității sale.

Or, dacă părinții și, de rând cu ei, ceilalți factori implicați în procesul creșterii și educării, nu contribuie la formarea corespunzătoare a copiilor, acestora din urmă le rămân lacune, fisuri… pentru toată viața.

Câți dintre cei în creștere sunt în grija ambilor părinți, câți dintre părinți renunță la alte activități de dragul creșterii și formării copilașilor? …

„Capul copilului nu este un vas pe care să-l umpli, ci o făclie pe care să o aprinzi astfel încât, mai târziu, să lumineze cu lumina proprie.” (Plutarh)

Să ținem cont de realitatea că fiecare se naște în această viață unic și irepetabil, că fiecare are o cale unică și o chemare. Astfel, fiecare copil necesită o abordare individuală.

Adesea noi, părinții și dascălii, suntem mai mult pe post de supraveghetori, ajutându-i ca aceștia să se deschidă pentru realitatea vieții și să-și identifice menirea.

Din punct de vedere religios, copilul trebuie ajutat să descopere o altă realitate – nevăzută, să fie conștient de faptul că mai există cineva și Acesta este Dumnezeu. Să râvnească supremul scop – să fie desăvârșit, deci plin de sfințenie.

„Cei ce lipsesc copiii de religie fac o crimă față de viitorul lor de oameni pe această lume și față de mântuire pentru lumea veșnică; a nu face educație religioasă copilului e a proceda la o operație caracterizată de infirmizarea sufletului, e a amputa ființa omenească de ceea ce are mai de preț.” (Vasile Băncilă)

Să dea Dumnezeu cuget bun celor responsabili de educație, ca să cultive virtutea, dar nu înainte de a fi ei înșiși modele desăvârşite, virtuoși și iubitori de oameni.

Zilele acestea discutam cu o doamnă profesor de la drept, mamă singură a unei fetițe de șase ani, care iată-iată va merge la școală. Ultimul an a avut o povară deloc ușoară, a trebuit să-și poarte peste tot copila după dânsa. Am întrebat-o de ce nu o duce la o grădiniță, pentru ca să-mi răspundă că a mers la o școală pregătitoare, dar într-o zi fetița a venit cu lacrimi în ochi și a întrebat-o: „Ce înseamnă cuvântul «suflet»?”, iar când mama a cercetat-o de ce este stresată, copila a marturisit că educatoarea nu i-a permis să o cuprindă, spunându-i: „Du-te într-o parte, nu te băga în suflet!”.

Dar „adevăratul educator se îngrijește mai mult de propriul său caracter și de propria sa activitate decât de acelea ale copilului.” (G.G. Antonescu).

Cât de mult contează factorul educațional, cât de grav putem trauma un copil printr-o abordare incorectă, prin lipsa dragostei. „A educa e mai greu decât a studia, de aceea sunt puțini educatori în mulțimea de învățați.” (Vasile Conta)

Să cerem de la Dumnezeu înțelepțire, pentru a ști cum să zidim piatră cu piatră atâtea suflete încredințate.

„Am putea spune, fără să greșim, că suntem atâta de creștini câtă copilărie pură am izbutit să păstrăm în noi până la sfârșitul vieții.” (Nichifor Crainic)

Să ne grijim de odraslele noastre, să nu permitem nimănui să ni le distrugă, să ni le fure…

Să luăm aminte!

Preot Octavian Moşin