Cinstirea Hramului Mănăstiri de la Curtea Domnească din cartierul Dănuțeni din mun. Ungheni
13:45, duminică, 7 februarie, 2021 | Cuvinte-cheie: episcop petru
Pe 7 februarie 2021, în Duminica a XXXV-a după Cincizecime, când este cinstită Icoana Maicii Domnului „Potoleşte întristările noastre” și este sărbătorit Sfântul Ierarhul Grigore Teologul, la Mănăstirea cu hramul Icoana Maicii Domnului „Potoleşte întristările noastre”, de la Curtea Domnească, din cartierul Dănuţeni, al municipiului Ungheni, Preasfințitul Petru, Episcop de Ungheni și Nisporeni a oficiat Sfânta Liturghie.
Această slujbă arhierească a fost prilejuită de cinstirea hramului acestui așezământ monastic înființat prin străduința, contribuția, suportul și implicarea directă, de către Preasfinția Sa.
În dimineața zilei, Ierarhul a fost întâmpinat de către Stareța acestui așezământ monahal, Egumena Arsenia (Bordeniuc), dimpreună cu obștea și slujitorii prezenți, dar și credincioșii ce au venit pentru a cinsti hramul așezământului dat.
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a fost oficiată într-o atmosferă de sărbătoare deosebită.
După citirea pericopei evanghelice, Preasfinția Sa, a rostit un cuvânt predicatorial, în care a explicat credincioșilor mesajul evanghelic al minunii despre vindecarea orbului din Ierihon, (Lc. 18, 35-43), relatând totodată în cuvântul de învățătură al Preasfinției Sale minuni săvârșite de Preasfânta Născătoare de Dumnezeu prin Icoana Sa făcătoare de minuni „Potolește întristările noastre”.
După rugăciunea Tatăl nostru…, creștinii care au primit dezlegare de la duhovnic s-au împărtășit cu Sfintele Taine.
Răspunsurile Sfintei Liturghii au fost date de la strană de Corul Episcopiei de Ungheni și Nisporeni, condus de Dna Irina Vizitiu-Gajim.
La finele sfintei Liturghii Preasfințitul Petru înconjurat de toți cei prezenți au cântat imnuri închinate Maicii Domnului după care a săvârșit un Te Deum de sănătate pentru toți omagiații, ctitorii și binefăcătorii sfintei mănăstiri.
La final Preasfinția Sa a felicitat pe Stareța, Egumena Arsenia (Bordeniuc) și obștea, cu ocazia hramului. De asemenea Ierarhul felicitat pe cei ce poartă numele în cinstea Sfântului Ierarh Grigore și pe toți omagiații zilei.
La rândul său, Preacuvioasa Maică Stareță, Egumena Arsenia (Bordeniuc), aținut să mulțumească Preasfințitului Petru pentru oficierea acestei slujbe solemne și praznicale, pentru cuvintele de învățătură și sfaturile părintești, dar și pentru susținerea și grija ce o acordă acestei Sfinte Mănăstiri.
După aceasta, Maica Stareță, a oferit o agapă frățească tuturor celor prezenți la Slujba Hramului.
Biroul de presă al Episcopiei de Ungheni și Nisporeni
Foto: Arhidiaconul Veniamin (Seculțan)
Sursa: http://episcopia-ungheni.md/