CIRCULARA Sinodului Bisericii Ortodoxe din Moldova către cler și credincioși - Portalul "Moldova Ortodoxă" | Portalul "Moldova Ortodoxă"
Header image

CIRCULARA Sinodului Bisericii Ortodoxe din Moldova către cler și credincioși

17:38, luni, 29 iunie, 2020 | Cuvinte-cheie: , , ,

Preacuvioși monahi și monahii,

Preacucernici preoți și diaconi,

Drept-măritori creștini ai Sfintei noastre Biserici,

 

Suntem profund îngrijorați de situația critică actuală din țara noastră generată de criza pandemică și efectele negative ale ei. Ținând cont de aceste triste realități, în calitate de ierarhi ai Bisericii Ortodoxe din Moldova binecuvântăm ca în zilele de 2, 3 și 4 iulie să se țină post aspru, petrecând aceste trei zile în rugăciune stăruitoare însoțită de metanii sau închinăciuni.

Să împreunăm exercițiul mai accentuat al postului și al rugăciunii cu pocăința sinceră, urmată de împărtășirea cu Sfintele Taine ale lui Hristos în ziua de duminică. De asemenea, important este ca pe lângă acestea să-i slujim și pe cei de lângă noi, prin manifestarea concretă a purtării de grijă și protejării sănătății acestora.

Respectând în continuare regulile date cu privire la această situație de către autoritățile civile și sanitare, reiterăm îndemnul nostru părintesc de a înălța rugăciuni și pentru cei bolnavi şi încercaţi astăzi de acest virus, pentru personalul medical din țara noastră, aflat în slujirea aproapelui în această perioadă, dar și pentru cei care au trecut la Domnul din cauza epidemiei de COVID-19, pentru că aceasta este una din datoriile principale ale creștinilor de a se ruga unii pentru alţii.

În istoria Ei, Biserica Ortodoxă a trecut prin mai multe asemenea perioade de nevoie și primejdie omenească, având de înfruntat și anumite boli molipsitoare, din care a reușit să iasă doar cu ajutorul celor două arme ale Ei duhovnicești: postul și rugăciunea.

Să ne consolidăm astfel credința și să sporim rugăciunile către Mântuitorul Iisus Hristos, Doctorul sufletelor și al trupurilor noastre, Care are puterea de a tămădui toată boala și toată neputința în popor (cf. Matei 4, 23), precum și către Maica Domnului și toți sfinții tămăduitori de boli, citind în aceste zile Paraclisul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, Psalmii, Canonul de pocăință către Domnul nostru Iisus Hristos, dar și rugăciuni către Sfinții Tămăduitori de boli și Mari Făcători de Minuni.

Astfel, invocând mila și îndurarea lui Dumnezeu asupra noastră, să parcurgem în unitate de rugăciune și iubire frățească starea aceasta de grea încercare cauzată de pandemia actuală, primind izbăvire de răspândirea acestei epidemii în țara noastră și întărire trupească și duhovnicească.

Fie ca Milostivul Dumnezeu să primească jertfa și pocăința noastră și să ne vindece sufletele de păcat, de boală, de întristare și înstrăinare.

Preşedintele Sinodului Bisericii Ortodoxe din Moldova

VLADIMIR,

Mitropolitul Chişinăului şi al întregii Moldove      

Membrii:

SAVA, Arhiepiscop de Tiraspol şi Dubăsari         

ANATOLIE, Episcop de Cahul şi Comrat                    

PETRU, Episcop de Ungheni şi Nisporeni                   

MARCHEL, Episcop de Bălţi şi Făleşti              

NICODIM, Episcop de Edineţ şi Briceni         

IOAN, Episcop de Soroca, Vicar mitropolitan        

SILUAN, Episcop de Orhei, Vicar mitropolitan             

Secretarul Sinodului, Prot.  Vadim CHEIBAŞ         

mitropolia.md

Contact Form Powered By : XYZScripts.com