Citirea canonului celui mare a Sf. Andrei Criteanul la mănăstirea Frumoasa
15:41, marți, 4 martie, 2014 |

În prima zi a Postului Mare, conform tipicului de slujbă, la pavecerniţă, clerul mănăstirii, a citit prima parte a Canonului celui Mare. Irmoasele şi pripele canonului au fost intonate, pe motiv psaltic, de către corul mănăstirii, sub conducerea Maicii Stareţe.
Frumoase imne ale pavecerniţei mari, cum ar fi ”Cu noi este Dumnezeu” şi ”Doamne al puterilor” au fost cîntate împreună cu credincioşii.
La sfârşitul pavecerniţei, părintele a vorbit celor prezenţi despre rugăciune şi rolul acesteea în viaţa fiecărui credincios.
Canonul cel Mare al Sf. Andrei Criteanul, care se citeşte în perioada Postului Mare, reprezintă una dintre treptele pocăinţei ce conduc spre Ziua Invierii lui Hristos.
Deşi abundă în episoade biblice, totuşi nu este o simplă concentrare a unor teme biblice. Dimpotrivă, în acest Canon toate faptele scripturistice la care s-a făcut părtaş omul – crearea, căderea, alungarea din Rai, întoarcerea, aşteptarea, răscumpărarea , se transformă în faptele fiecaruia dintre noi: crearea mea, căderea mea, răscumpărarea mea. Istoria personajelor devine istoria mea: “De unde voi începe să plîng faptele vieţii mele celei ticăloase?”. Canonul ne introduce pe fiecare dintre noi în istoria Sfintei Scripturi şi ne determină sa conştientizăm, adîncul păcatelor noastre şi înstrăinarea faţă de Dumnezeu.
Sursa: www.frumoasa.md















Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău