Colind și faptă bună: daruri de Nașterea Domnului pentru familiile nevoiașe din Opaci
19:42, duminică, 11 ianuarie, 2026 | Cuvinte-cheie: Activitate socială, ierom. Macarie (Crudu)

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir, în cadrul Campaniei filantropice „De Crăciun devii mai bun!”, ediția a VII-a, desfășurată sub coordonarea Sectorului Sinodal Activitate Socială și Caritate al Bisericii Ortodoxe din Moldova, în Parohia cu hramul „Acoperământul Maicii Domnului” din satul Opaci, raionul Căușeni, a fost organizată o amplă acțiune caritabilă destinată sprijinirii familiilor social-vulnerabile cu copii mici, precum și a bătrânilor singuratici din localitate.
În acest context, părintele ieromonah Macarie Crudu, președintele Sectorului Sinodal Activitate Socială și Caritate al BOM, împreună cu un grup de tineri voluntari și colindători ai parohiei, au vizitat în ziua de vineri, 9 ianuarie 2026, peste 20 de familii, oferind copiilor cadouri, iar adulților pachete sociale cu produse alimentare și caserole cu mâncare caldă. Totodată, prin cântările tradiționale de colind, a fost vestită tuturor bucuria Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos.
Cu acest prilej, părintele Macarie a transmis mesajul părintesc de binecuvântare și dragoste al Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir, subliniind că faptele milei creștine reprezintă atât o manifestare a iubirii față de aproapele, cât și o datorie sfântă a fiecărui creștin față de Dumnezeu și față de semeni.
Cutiile cu daruri oferite copiilor au fost pregătite cu multă dăruire de către credincioșii Parohiei Ortodoxe cu hramul „Sfântul Ierarh Nicolae” din Londra, în frunte cu preotul-paroh, protoiereul Nicolae Prescură, care, prin acest gest, au arătat solidaritate și dragoste creștină față de cei aflați în nevoie.
Prin mesajul colindului și prin darurile oferite cu prilejul slăvitului Praznic al Nașterii Domnului, Campania filantropică „De Crăciun devii mai bun!”, ediția a VII-a, își propune să înalțe sufletește pe fiecare creștin, să înnoiască făptura lăuntrică, să apropie oamenii unii de alții și să îi îndemne la mai multă bunătate, iubire, iertare și credință, aducând pace și echilibru moral în viața comunității.
Sectorul Sinodal Activitate Socială și Caritate



























Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir, în ajunul sărbătorii Sfântului Ierarh Spiridon, Făcătorul de Minuni, la Muzeul Național de Istorie din...
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir, în cadrul Campaniei filantropice „De Crăciun devii mai bun!”, ediția a VII-a, și cu prilejul...
Sub îndrumarea și cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir, Sectorul Sinodal Activitate Socială și Caritate al Bisericii Ortodoxe din Moldova organizează,...
Cu binecuvântarea ÎPS Mitropolit Vladimir, Sectorul Sinodal Activitate Socială și Caritate al Bisericii Ortodoxe din Moldova a dat startul ediției...
Cu binecuvântarea și purtarea de grijă a ÎPS Mitropolit Vladimir, la Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice din Chișinău...
Stavrofora Ecaterina Lichi, stareța Mănăstirii „Intrarea în biserică a Maicii Domnului” Rădăuți, cunoscută pentru implicarea ei în activitatea Așezământului de...
Cu binecuvântarea ÎPS Mitropolit Vladimir, luni, 8 septembrie 2025, părintele ieromonah Macarie Crudu, președintele Sectorului Sinodal Activitate Socială și Caritate,...
