Comportamentul după Sfânta Liturghie

N-ar trebui ca după ce plecăm de la biserică să ne ocupăm cu lucruri care n-au nicio legătură cu biserica, ci îndată ce ajungem acasă să luăm Biblia, să chemăm în jurul nostru soţia şi copiii şi să le împărtăşim şi lor cele spuse la biserică şi numai după aceea să ne apucăm de treabă. Dacă atunci când ieşim de la baie nu ne ducem în piaţă, ca nu cumva cele din piaţă să ne strice buna dispoziţie ce-o avem în urma băii, cu mult mai mult trebuie să facem aşa când ieşim de la biserică. Dar noi facem tocmai dimpotrivă.

De aceea pierdem totul. Nu s-a întărit încă bine în sufletul nostru folosul celor spuse la predică, că furia cea mare a treburilor lumeşti se năpusteşte peste noi şi târăşte cu ea toate cele auzite la biserică. Ca să nu se întâmple asta, după ce pleci de la biserică u fă altă treabă mai de neapărată trebuinţă  decât repetarea celor spuse în predică.

   Ar fi cu totul lipsit de judecată să dăm treburilor lumeşti cinci-şase zile pe săptămână, iar celor duhovniceşti nici măcar o zi, dar, mai bine spus, nici o mică parte din zi. Uitaţi-vă la copiii noştri! Nu citesc ei toată ziua lecţiile pe care le au de învăţat? Aşa să facem şi noi! Altfel nu ne va fi de niciun folos venirea la biserică; că turnăm în fiecare zi în noi, ca într-un vas găurit, învăţăturile, că pentru păstrarea celor spuse în predică nu nne dăm nici atâta silinţă cât o dăm pentru aur şi pentru argint. Când primeşti câţiva dinari, îi pui în pungă, ba mai şi strângi la gură punga; iar noi în biserică primim cuvinte mai de preţ ca aurul şi pietrele scumpe,primim vistieriile Duhului, dar nu le depunem în tainiţele sufletului, ci, fără de nicio grijă, le lăsăm să zboare la întâmplare din mintea noastră. Cine va avea milă de noi, când noi suntem proprii noştri duşmani, când noi înşine ne aruncăm într-o atât de mare sărăcie sufletească? Adică dăm mai puţină importanţă Liturghiei decât unuii simplu duş.