Comunicatul privind preocuparea Bisericii față de problemele mediului a avut un impact sporit în mass-media și în rândul clerului și al credincioșilor - Portalul "Moldova Ortodoxă" | Portalul "Moldova Ortodoxă"
Header image

Comunicatul privind preocuparea Bisericii față de problemele mediului a avut un impact sporit în mass-media și în rândul clerului și al credincioșilor

12:03, luni, 17 februarie, 2020 |

Comunicatul privind preocuparea Bisericii Ortodoxe față de problemele mediului a avut un impact sporit în mass-media și în rândul clerului și al credincioșilor.

Totodată, mai multe pagini de știri și posturi radio și tv au retransmis poziția BOM privind rezolvarea problemelor de mediu și a crizei ecologice, arătând că numai printr-un efort comun vom ajunge la soluționarea problemelor ce țin de protecția mediului înconjurător.

În ultima perioadă constatăm cu îngrijorare că în orice parte ne-am îndrepta, la marginea pădurilor, pe malul apelor, pe lângă șosele sunt aruncate gunoaie, grămezi de plastic și tot felul de cutii. Natura a devenit spațiu de depozitare a gunoaielor, motiv pentru care trebuie să ne mobilizăm și să nu ne batem joc de creația lui Dumnezeu.

Biserica va continua și în viitor să vină cu soluții concrete în ceea ce privește soluționarea problemelor de mediu, încercând să stabilească o frumoasă colaborare atât cu autoritățile publice locale și centrale, pe lângă rugăciunea pe care o înalță permanent pentru întreaga creație.

Numai administrând și cultivând responsabil și conștiincios darurile primite de la Dumnezeu le vom putea transmite și generațiilor viitoare.

Atât la nivel de parohii, cât și la nivel eparhial și mitropolitan, Biserica va avea ca datorie esențială a activității ei această grijă permanentă față de mediul înconjurător și respectul față de creație.

În această primăvară, cu binecuvântarea ÎPS Mitropolit Vladimir, mai multe grupuri de tineri voluntari de pe lângă parohii vor participa la salubrizarea localităților și vor promova modul civilizat de comportament a fiecărui cetățean privind păstrarea curățeniei în propria gospodărie cât și pe stradă sau pe malul apelor.

Vă îndemnăm pe toți să ne unim și în continuare puterile și preocupările noastre față de protejarea mediului natural.

Secretariatul mitropolitan

vezi și: Biserica – preocupată de rezolvarea problemelor de mediu și a crizei ecologice

Contact Form Powered By : XYZScripts.com