Confesiunile lui Igor-cian

La 20 de ani nu este ceva ieşit din comun să te apuci să construieşti paradisul pe pămînt, mai ales dacă eşti într-o echipă cu alţi nebuni romantici alde tine şi, lucru şi mai important, dacă ai o chitară şi o ciată de japoneze ruşinoase şi cochete în preajmă care îţi spun drăgălaş Igor-cian. Sigur că atunci te ispitesc gândurile de a face ceva măreţ şi frumos pentru ţara aceasta, pentru poporul acesta adormit în ateism.

Puteţi rîde cît vreţi, dar eu, ca şi zeci de alţi tineri îndoctrinaţi, după ce ni se explica ore în şir la seminare speciale rolul nostru istoric în desfăşurarea Providentei divine în Moldova, începeam să ne luăm misiunea în serios.

Am fost membru „full time” al sectei lui Moon vre-o 3 ani şi am ajuns să fac lucruri pe care un tînăr sănătos la cap nu le face. De exemplu, cerşiam mergînd de la casă la casă prin Bucureşti şi Moscova, iar asta în limbajul sectei se numea „fandreizing”. Sau „propovăduiam” oamenilor pe străzile din Chişinău despre Noul şi Adevăratul Mesia – Moon, ceea ce însemna în jargonul mooniştilor că fac „Witnising”. De asemenea spuneam în fiecare duminica Plage-ul – un jurămînt prin care îmi asumam datoria de a construi „Împărăţia Cerurilor pe pămînt”.

În definitiv, am ţinut post negru 7 zile pentru a mă pregăti pentru „Blessing” o altă practică religioasă moonistă care e un fel de cununie cu mica diferenţă că, ritualul moonist include şi o bătae cu băţul la fund între miri. Nu ştiu dacă cititorii mei moonişti au studii în teologie, de aceea îi rog să mă creadă pe cuvînt că un fund vînăt de lovituri rezolvă într-o maniera profund teologică problema „păcatului originar” consecinţele căruia le suferim cu toţii. Trei bîte la fund, în concepţia moonistă rezolvă de asemenea şi problema violenţei în viitoarea familie. Ideea era că dacă tinerii îşi provoacă durere lovindu-se cu bîta în timpul cununiei ei nu o vor mai face mai tîrziu garanţia fiind imprimată pe pardonurile, dar şi în conştiinţa lor. Să nu ziceţi că e stupid.

Nu mai pomenesc că prima mea spovedanie am făcut-o tot în sectă, avînd în rol de duhovnic pe Giuseppe Jesualdi – un italian absolvent al unui colegiu de construcţie convertit la moonism într-un ambuteiaj din Roma şi o tînără de vre-o 20 de ani – S. G – pe rol de traducător. Mda…credeţi-mă, e destul de jenant să te spovedeşti prin intermediul unei tinere domnişoară povestind ce nebunii ai făcut la mare cu o anume tînără, mai ales că domnişoara traducătoare, judecînd după cum roşea, era fără experienţă în domeniu. Poate ar fi bine să-i cer iertare S. pentru spovedania făcută acum 16 ani, dar nu ştiu dacă mai e cazul. E căsătorită cu un moonist, din cîte am aflat are un copil şi, sînt convins că neghiobia mea nu e unica de care s-a ciocnit în sectă.

Misiunea mea imposibila în puşcăria moonistă a început în 1993. Doi ani mai tîrziu, cand colegii mei de la facultatea de Jurnalism, USM îşi toceau creerii pregătindu-se de examenele de stat, eu urmam seminare aprofundate de studiere a Principiului Divin în Kokoşkino, sub Moscova. „Principiul Divin” este lucrarea teologica fundamentală a mooniştilor, care încearcă să demonstreze prin speculaţii că Sun Myung Moon este întruchiparea lui Hristos la a Doua Venire. La întoarcere în ţară începusem să citesc Biblia, confruntînd-o cu Principiul aşa că, în timp ce colegii mei de la jurnalism trudeau asupra tezelor de licenţă eu încercam să fac faţă unor contradicţii teologice neavînd nici cea mai vaga idee de teologie.

Aveam o Biblie din textele lui Gala Galaction editată de o societate interconfesională italiană pe care de altfel mi-a dăruit-o acelaşi Giuseppe Gesualdi, care se amuza copios văzîndu-mă cum încerc să dezleg misterele Scripturii cu creionaşul în mînă. Aveam Biblia deschisă cînd la Matei 24, cînd la Luca 21 şi Principiul la capitolul consacrat celei de-a doua veniri a lui Hristos. Deşi cuvintele Evangheliei din capitolele menţionate mi se par astăzi destul de clare, atunci nu ajungea la mine ce citeam. Şi apoi cînd te avînţi în Scriptură şi în religie în general neavînd un învăţător care să te îndrumeze rişti să rămîi cu şi mai multe de ce?-uri decît le aveai înainte, pentru că în istoriile şi relatările biblice cuprinzînd istoria omenirii de la Facere la Apocalipsă te porţi rătăci la fel de uşor ca într-o junglă fără însoţitor.

De aceasta întîlnirea cu dl N. F. a fost o binecuvîntare pentru mine dar şi pentru alţi studenţi care au urmat cursurile dumnealui de catehizare ortodoxă. Îmi amintesc că după lecţii îl conduceam cu toţi spre casa dumnealui de la Docuceaev pentru ca pe drum să mai discutăm sau să-i punem întrebări legate de credinţa ortodoxă. Dl Fuştei are o pregătirea temeinică – seminarul şi Academia Teologică de la Zagorsk, dar şi o inteligenţă de invidiat în a explica pe înţelesul fiecăruia lucruri complicate din domeniul teologiei. Mai citesc şi acum cartea dumnealui „Creştinismul pe înţelesul tuturor” oprindu-mă pe îndelete la Conţinutul simbolului de credinţă şi, în mod special, la capitolul consacrat semnelor celei de-a doua veniri care este unul esenţial pentru un fost moonist.

Nu ştiu de ce dar ultimul timp tot mai des întîlnesc oameni care mă împing cu gîndul în trecutul meu „moonist”, trecut de care îmi amintesc uneori cu ironie, alteori cu sarcazm, alteori cu tristeţe. Analizînd peripețiile mele din perioada „moonista” nu odata mă întreb filosofic „Amice, cum ai putut fi atît de prost?” Ei, si ca s-o iau mai domol, îmi răspund diplomatic că a fost o aventură religioasă şi „misionară” de care nu pot zice că sînt mîndru, dar care mi-a marcat viaţa. Mă rog, oamenilor le place să se amăgească cu cuvinte frumoase. Îmi amintesc, că cineva dintre deştepţii din mass media autohtonă m-a şi poreclit „mooni” după ce îi criticasem pe sectari timp de cîteva luni scriind articole kilometrice în săptămînalul Luceafărul.

Ca să nu lungesc prea mult acest cuvînt voi spune doar că Dumnezeu a avut grijă prin oamenii săi să mă scoată din detenţia moonistă, fapt pentru care îi mulţumesc inclusiv prin această carte care sper să ajungă în mîinile unor foşti şi actuali moonişti. Dacă vreţi am şi o obligaţie morală de a-i ajuta pe unii care au lunecat în mlaştina înşelăciunilor mooniste şi care consideră că slujesc lui Dumnezeu argăţind o dinastie de şarlatani. Am acest sentiment de ani de zile şi oridecîte ori întîlnesc în stradă un om cerşind sau vînzînd pentru Moon se mişcă ceva in inima mea care zice că trebuie să fac ceva…

Igor Pînzaru

http://ioanatan.wordpress.com/