Conflict între Fanar şi Moscova: cele trei scrisori „de foc” ale Patriarhului Ecumenic

Vizita Patriarhului Ecumenic la Tesalonic este considerată ca fiind de o importanţă aparte, cu mesaje către toate direcţiile, dar în special către Moscova.

În urma prezenţei Sanctităţii Sale la Tesalonic, s-a dezvoltat un nou şi puternic conflict al Patriarhului Ecumenic cu Moscova, care poate duce chiar la schismă, lăsând viitoarea întrunire a Sinodului Panortodox să se piardă la orizont.

Cauze sunt două evenimente întâmplate de curând, unul care pare a fi trecut neobservat şi care semnalează strategia plină de ambiţie a Bisericii Rusiei, ce se poate rezuma la două obiective, respectiv: subminarea şi contestarea întâietăţii istorice a Constantinopolului la nivel interortodox, dar şi cu conotaţii intercreştine, şi  continua extindere necanonică a limitelor geografice ale Bisericii Ortodoxe Ruse pe toată lungimea şi lăţimea pământului, în afara ţărilor fostei Uniuni Sovietice, precum în China şi Japonia.

Această strategie imperialistă de extindere, care se dezvoltă în paralel cu una corespunzătoare în ceea ce priveşte Asia, indică totodată şi implicaţii clare geopolitice prin intermediul implicării proactive a preşedintelui Putin.

Puternica opoziţie a Fanarului se reflectă în trei scrisori trimise de SS Bartolomeu, una către Patriarhul Kiril al Moscovei şi două de înştiinţare către Arhiepiscopul Ieronim II al Atenei, la care a fost ataşată şi o hartă în care este reprezentat ceea ce consideră Patriarhia Moscova că îi aparţine din punct de vedere jurisdicţional – respectiv teritoriul ei canonic.

Cele două evenimente care au cauzat reacţia dură din partea Patriarhiei Ecumenice fac referire, pe de o parte, la cele întâmplate în luna iulie a acestui an, la festivităţile ţinute cu ocazia împlinirii a 1025 de ani de la încreştinarea Rusiei Kievene, şi, pe de altă parte, se referă la decizia Sinodului Bisericii Ortodoxe Ruse din luna februarie (2013) care a trecut neobservată, prin care, încălcându-se canoanele Bisericii, Biserica Rusă şi-a extins graniţele geografice peste China şi Japonia, care sunt considerate de Moscovateritoriu canonic rusesc.

După cum reiese din scrisoarea SS Bartolomeu către Patriarhul Kiril, punctele cele mai importante care privesc evenimentele din iulie 2013 sunt:

1. Menţinerea tăcerii asupra contribuţiei decisive a Bisericii Constantinopolului în ceea ce priveşte încreştinarea ruşilor;
2. Caracterul necanonic al subminării delegaţiei Patriarhiei Ecumenice condusă de către Mitropolitul Emanuel al Franţei;
3. Ridicarea necanonică la titulatura de Întâistătător a Mitropolitului Tihon, conducătorul autointitulatei Biserici Autocefale Ortodoxe din America;
4. Surprinzătoarea prezentare a textului condamnării violenţei din Orientul Mijlociu, fără o consultare prealabilă. Acest lucru fusese deja exprimat de mai multe ori şi într-un cadru mult mai formal, la întrunirea Întâistătătorilor Bisericilor Ortodoxe din Orientul Mijlociu, care a avut loc în Constantinopol.

„Rezultatele acestor festivităţi” menţionează Patriarhul Ecumenic în scrisoarea Sa către Patriarhul Moscovei „nu au fost cele aşteptate, din cauza evenimentelor neplăcute şi nefondate canonic care s-au întâmplat şi care au produs întristare şi au ridicat semne de întrebare în ceea ce priveşte scopul organizării festivităţilor.

Şi toate acestea s-au întâmplat după ce deja fuseseră puse bazele de conducătorul delegaţiei Noastre, ÎnaltpreasfinţitulEmanuel, Mitropolitul Franţei, şi Înaltpreasfinţitul Ilarion, Mitropolitul de Volokolamsk, care au exprimat în mod clar şi explicit poziţiile şi părerile canonice ale Patriarhiei Ecumenice, ajungându-se la un acord privind toate punctele discutate. Totodată s-a ajuns la un consens şi asupra unui important detaliu, care atinge principiile de drept canonic, şi anume nerespectarea absolută a acestora afectează relaţiile bilaterale şi unitatea şi colaborarea panortodoxă, care sunt atât de necesare în aceste vremuri care periclitează valorile morale”.

Cu privire la omiterea menţionării contribuţiei Constantinopolului la încreştinarea ruşilor, SS Bartolomeu a afirmat: „...nu s-a făcut nicio referire la contribuţia Bisericii Mame a Constantinopolului la încreştinarea ruşilor, de aceea ne întrebăm pe noi înşine şi pe ceilalţi: pentru ce a fost invitată Patriarhia Ecumenică? Nu cumva pentru a fi prezentă ca un simplu spectator la evenimentele comemorate în care aceasta (n.n. Patriarhia Ecumenică) a fost cel dintâi lucrător, luminător, conducător şi călăuzitor pentru un şir lung de veacuri până la emanciparea Bisericii Voastre şi primirea autocefaliei de la aceasta (n.n. Patriarhia Ecumenică) şi ridicarea, în continuare, la cinstea patriarhală prin Tomosul Patriarhal al Patriarhului Ecumenic Ieremia al II-lea? Sau pentru a binecuvânta prin prezenţa ei nişte lucrări necanonice, după cum vom consemna mai jos”.

În continuare, SS Bartolomeu face referire la tema foarte serioasă a prezenţei la rang de Întâistătător a ÎPS Tihon, care este considerată ca o încercare de impunere a unui fapt împlinit, ceea ce poate duce la schismă:

„…Întristare ne-a produs faptul că primatul numitei Biserici Ortodoxe din America, … nerecunoscută… de  întreaga Ortodoxie, Înaltpreasfinţitul Mitropolit Tihon, a luat parte la Sfânta Liturghie (n. ed. în Moscova, Kiev şi Minsk) în calitate de întâistătător al unei Biserici Autocefale, neluându-se în calcul acordul anterior pe această problemă… ca acesta să slujească în rândul ierarhilor simpli”. Aceasta „…a condus în mod direct la hotărârea delegaţiei noastre patriarhale de a nu sluji împreună la Sfânta Liturghie oficiată în Kiev, rămânând ca simplu împreună rugător…

Cunoscută vă este părerea conform căreia, dacă există neconcordanţe între Biserici, acestea nu trebuie să ajungă la schismă. Încredinţaţide acest lucru, reprezentanţii noştri nu s-au împotrivit să slujească la Moscova, deşi fusese înţeleasă necanonicitatea demnităţii cu care a participat ierarhul Tihon… Este firesc faptul ca întreaga Ortodoxie să nu-l primească pe mitropolitul Tihon în calitatea de întâistătător al unei Biserici Autocefale, care nu poate fi impusă printr-un fapt împlinit…”.

Surprinzătoarea prezentare a unui text despre Orientul Mijlociu în care se condamna violenţa face parte dintr-un cadru mai general al prezenţei dinamice a Rusiei, în care un rol cheie este jucat de diplomaţia bisericească, prin intermediul încercăriisistematice de consolidare a unui arc rusesc cu reşedinţa la Moscova şi extinderea în întreaga lume.

Pe de o parte, acest ţel urmăreşte includerea continuă în jurisdicţia Moscovei a tuturor Bisericilor care aparţin fostelor ţări ale Uniunii Sovietice; pe de altă parte, se urmăreşte o politică expansivă a Patriarhiei Ruse, având drept exemplu recent extinderea jurisdicţiei asupra Chinei şi Japoniei. Acest lucru a fost hotărât de Sinodul Bisericii Ruse în luna februarie 2013, fără ca Patriarhia Ecumenică să fie consultată, după cum reiese din scrisoarea de înştiinţare a Patriarhului Bartolomeu către Arhiepiscopul Ieronim II al Atenei.

Este vorba de extinderea „graniţelor jurisdicţiei canonice ale acesteia (n.n. ale Patriarhiei Moscovei) dincolo de prevederile Tomosului Patriarhal privind înfiinţarea în Rusia a unui Scaun Patriarhal din timpul arhipăstoririi predecesorului nostru, Ieremia al II-lea… şi (n.n. extinderea) graniţelor geografice ale acesteia… Prin decizia aceasta” consemnează Patriarhul Bartolomeu, „cu siguranţă se şi creează o mare confuzie în aplicarea dreptului Bisericii Ortodoxe bazat pe sfintele canoane ale Sinoadelor Ecumenice şi Locale, în ceea ce priveşte practica emiterii de Tomosuri Patriarhale şi Sinodale de către Patriarhia Ecumenică, pentru recunoaşterea tuturor noilor Biserici Ortodoxe autocefale şi autonome, de la cea Rusiei până la cea a Cehiei şi Slovaciei.

Prin decizia sinodală neîntemeiată a Bisericii soră a Rusiei se poate crea o jurisdicţie paralelă sau orice altceva doreşte această Biserică, prin pătrunderea în teritoriul canonic al altor Biserici Ortodoxe, ceea ce constituie, conform respectării stricte a canoanelor, o gravă deviere eclesiologică de la rânduiala canonică consacrată în Biserica Ortodoxă…

În plus, (Patriarhia Moscovei n.n.) îşi dezvoltă de la sine putere peste graniţele acesteia, în întreaga lungime şi lăţime a pământului, unde este prezentă Biserica Moscovei, precum în China, Japonia şi în Orientul Îndepărtat”.

Pentru cei necunoscători, poziţia oficială a Patriarhiei Ecumenice în ceea ce priveşte Biserica Ortodoxă Rusă, după cum fusese exprimată de Mitropolitul Panteleimon Rodopoulos de Tyroloi şi Serention, este aceea că teritoriul ei se întinde în toată Rusia, adică în limitele graniţelor teritoriului rusesc, şi înteritoriul misionar din interiorul întinderii geografice oficiale şi nu în afara acesteia.

Interesul Moscovei se aseamănă cu cel al Vaticanului, pentru care Asia, China şi Japonia reprezintă scopul vizitelor programate ale noului papă Francisc.

O mare zonă de prozelitism a ieşit la iveală – interesul Moscovei nu este doar de natură eclesială ci şi politică. Tenta politică a intervenţiilor Bisericii Ortodoxe Ruse este cunoscută de ani de zile; în cadrul acesta se înscrie şi gestul citirii textului despre Orientul Mijlociu.

O parte a arcului rusesc care lipseşte din harta editată de Biserica Ortodoxă Rusă, pe care o caracterizează Patriarhul Ecumenic atunci când vorbeşte despre „lungimea şi lăţimea pământului”, o sugerează şi ridicarea în demnitate, în cealaltă parte a Atlanticului, prin prezenţa Mitropolitului Tihon.

Cunoscuta poziţie dificilă în care se află Fanarul, care mereu este atent când este vorba de chestiuni de natură politică, lasă liber terenul pentru Moscova, care încearcă să contureze un rol hegemonic bazat pe criterii de populaţie, dar şi pe o strânsă colaborare cu puterea politică.

Subconştientul ţarist, după cum este considerat, iese în evidenţă şi se leagă cu vechea teorie a celei de-a treia Rome, care este subliniată, deşi din punct de vedere oficial este negată.

Evenimentele recente au cauzat deja serioase reacţii adverse. Una dintre aceste reacţii este legată de festivităţile de la Niş cu ocazia împlinirii a 1700 de ani de la semnarea Edictului de la Mediolanum. Acolo, nu a avut loc o întâlnirea comună a Întâistătătorilor, SS Bartolomeu având întâlniri separate cu Întâistătătorii Bisericilor Ortodoxe.

Un alt efect foarte important priveşte întrunirea Sfântului şi Marelui Sinod, a cărui convocare se amână din nou[1]. Şi nu doar evenimentele recente duc în această direcţie, ci şi dorinţa Moscovei pentru oprezidare colectivă (n.n. a Sfântului şi Marelui Sinod) şi a unei reprezentări cât mai ample posibil a arhiereilor (n.n. ai fiecărei Biserici Ortodoxe Locale). Această dimensiune se leagă perfect cu aspiraţiile de conducere ale Bisericii Ortodoxe Ruse, date fiind reconstrucţia bisericilor din Rusia şi alegerea unui număr mare de ierarhi. Colaborarea cu puterea de stat urmăreşte, în mod vădit, şi strângerea unei majorităţi şi a unei autorităţi în cadrul Sinodului Panortodox.

–

Sursa:ΦΑΝΗΣΚΑΛΑΝΤΖΗΣ,  Cotidianul O κόσμοςτουεπενδυτή, sâmbătă, 19 octombrie 2013, http://www.dogma.gr/files/Image/one-time/ependitis.jpg, http://www.dogma.gr/default.php?pname=Article&art_id=4069&catid=7

Sursa: http://acvila30.ro/