Construim o Împărăție fără Hristos, împotriva Lui
8:25, duminică, 16 februarie, 2014 | Cuvinte-cheie: arsenie boca, Cărarea Împărăţiei, desavarsire, Ieromonah Arsenie Boca, iisus, înțelepți

Dacă putem fi trași la răspundere pentru o viață ca timp pierdut și osândiți la o eternitate negativă absurdă aceasta se întâmplă pentru că am scos pe Iisus din ale Sale. L-am scos din noi. Construim o Împărăție fără El, împotriva Lui. E greu de priceput cum pentru 20, 40, 60 de ani pământești să plătești fără sfârșit. Cu toate acestea, nu e o nedreptate a fi aruncați în împărăția absurdului, a nebuniei ultime, pentru atâția ani. Sigur e o vreme de ajuns pentru a decide în care împărăție vrei să fii.
Viața aceasta nu are scop în sine ci în cealaltă. A trăi ca scop în sine înseamnă să tai perspectiva veșniciei, înseamnă să alungi pe Iisus din tine. A trăi așa înseamnă să răspunzi lui Iisus: toate sunt date Ție afară de mine, eu m-am dat altuia. Dacă Iisus fericește pe cei ce văd în El o garanție, un sens, o desăvârșire, sigur că cei ce nu găsesc în aceasta fericirea sunt nefericiți și nu-L vor vedea niciodată.
Aceia sunt înțelepți care și-au găsit sensul față de Dumnezeu.
Preferați să fiți copii și veți fi fii ai lui Dumnezeu. Aceasta e o înțelepciune mai mare, una din lucrările lui Dumnezeu scrisă în cartea vieții pe numele fiecăruia care decide așa. Cel ce către nepătimire și către Dumnezeu aleargă, toată ziua în care nu este ocărât multă pagubă o socotește.
Din Ieromonah Arsenie Boca, Ridicarea căsătoriei la înălțimea de Taină, Editura Agaton, Făgăraș 2009, p. 49


La Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă a apărut Viața și Acatistul Sfântului Cuvios Mărturisitor Arsenie de la Prislop, publicație de...
De ce nu mai suntem motivați? De ce nu avem puterea să biruim ușor emoțiile negative, gândurile rele și pornirile...
Cuviosul Arsenie Boca, Sfântul Ardealului, canonizat alături de Sfinții Închisorilor – Părinții cu moaște sfinte Ilie Lăcătușu și Constantin Sârbu....
Într-una din cântările Bisericii, alcătuită după Psalmii lui David, preamărim pe Dumnezeu în cuvintele: “Sfânt este Domnul Dumnezeul nostru; înălţaţi...
În 1948 când a fost revenirea (greco-catolicilor la ortodoxie), Părintele a fost trimis la Alba Iulia. Acolo, în biserica aceea,...
Astea-s şi necazurile care apasă peste toţi şi care vă aduc pe voi la mănăstire. Pentru necazurile voastre osteniţi. Căci...
Pelerinajul este organizat cu binecuvântarea ÎPS Mitropolit Vladimir, Întâistătător al Bisericii Ortodoxe din Moldova. Plecări: 13 mai, 3 iunie, 24...

ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat mesaj de felicitare ÎPS Arhiepiscop Sava, cu prilejul zilei onomastice
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXVII-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat Episcopului Filaret de Căpriana, mesaj de felicitare cu ocazia prăznuirii ocrotitorului ceresc
Prăznuirea Sfântul Apostol Andrei, la Mănăstirea „Sfintele Femei Mironosițe Marta și Maria” Hagimus
La Chișinău a avut loc prima seară duhovnicească din Postul Nașterii Domnului
Duminica a XXVI-a după Cincizecime si Sf. M. Mc. Ecaterina, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova