Copiii la Biserică! Copiii la Dumnezeu! – Predică la Intrarea Maicii Domnului în Biserică

Sărbătoare mare astăzi, iubiţii mei, sărbătoare mariană; adică o sărbătoare în cinstea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, care potrivit credinţei noastre cuvine-se să fie cinstită. Şi este cinstită Preasfânta noastră. Pentru că nu este doar o femeie, doar o sfântă; este mai presus de profeţi, de patriarhi, de apostoli, de cinstitul Înaintemergător, de îngeri şi de arhangheli, mai presus de orice creatură raţională.

După Hristos, după Sfânta Treime, vine Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, cea mai minunată şi mai frumoasă creatură şi lauda neamului omenesc. „Presfântă Stăpână, de Dumnezeu Născătoare, roagă-te pentru noi păcătoşii!” (Pavecerniţa Mare). Trebuie să avem o mare evlavie către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu.

Astăzi sunt Intrările ei. Ce înseamnă „Intrări”? Trebuie să explicăm asta.

***

Nimeni, iubiţii mei, nu s-a născut din stâncă. Dumnezeu ar fi putut să poruncească ca omul să iasă din stâncă. Şi oare nu din stâncă iese o floare sau un copac? Dar atotînţelepciunea Lui a hotărât ca omul să se nască din bărbat şi din femeie, din unirea lor, din sfântul aşezământ al Nunţii. Aşadar, după cum toţi oamenii au părinţi, aşa şi Preasfânta Născătoare de Dumnezeu. Iar părinţii ei cine au fost? Tatăl ei se numea Ioachim, iar mama Ana. Aceştia au fost părinţii.

Părinţi foarte evlavioşi. Dar aveau un necaz. Care? Că anii treceau şi nu năşteau copii. Erau trişti. Îl rugau pe Dumnezeu să le dea un copil şi făcuseră promisiunea să i-L închine. Şi Dumnezeu a auzit rugăciunea lor. Şi iată Ana a rămas însărcinată. După nouă luni a născut o fetiţă drăgălaşă pe care au numit-o Maria; un nume care avea să rămână nemuritor în istoria omenirii. N-au ţinut-o pe Maria lângă ei. Când s-a făcut de trei ani, spune Tradiţia Bisericii, au condus-o la Templul din Ierusalim potrivit promisiunii lor. Acolo au preluat-o preoţii, iar Arhiereul Zaharia a dus-o în Sfânta Sfintelor, unde doar arhiereului îi era îngăduit să intre o dată pe an. În Templu, Preasfânta noastră a rămas doisprezece ani şi era hrănită mai presus de fire de către Arhanghelul Gavriil.

Când copila s-a făcut de cincisprezece ani, preoţii au încredinţat-o logodnicului Iosif. Aşa a venit în Nazaret şi acolo s-a întâmplat cealaltă minune: „Îngerul cel mai întâi-stătător din cer a fost trimis să zică Născătoarei de Dumnezeu: Bucură-te!” (Imnul Acatist); Gavriil i-a vestit că va naşte fără sămânţă bărbătească, într-un mod dumnezeiesc şi mai presus de fire pe Mântuitorul omenirii, pe Împăratul lumii, „a Cărui împărăţie nu va avea sfârşit” (Simbolul de Credinţă; Luca 1, 33).

***

Acesta este istoricul şi importanţa „Intrărilor”. Ce ne învăţă? Trei învăţături.
Prima. Am văzut că părinţii Presfintei nu aveau niciun copil şi erau trişti şi-L rugau pe Dumnezeu. Şi s-au bucurat mult când Ana a rămas însărcinată şi încă mai mult când a născut pe unicul ei copil. Întreb: Se întâmplă astăzi aşa ceva? Ei, până la unul sau cel mult doi copii, da. Mai departe, nu. Generaţia noastră nu mai vrea astăzi copii. Se tem bărbaţii ca nu cumva soţia să rămână însărcinată. Şi ca să nu rămână, uneltesc mijloace şi metode care nu se zic. Decade omul la un nivel mai prejos decât al animalelor. Tremură, ca nu cumva să răsară în cele dinlăuntru ale mamei floarea; pentru că cea mai frumoasă floare este copilul, floarea cerului; „floare din rădăcina lui Iesei”, nu cântăm despre copilul Iisus? (Catavasiile Naşterii Domnului). Acum însă, imediat ce răsare floarea, bărbatul se întristează, femeia se întristează; şi-aleargă la medici şi fac avort, adică o omoară, o ucid! Asta este cea mai mare crimă. Dacă omori pe cineva mare, poate că ţi-a dat vreun motiv. Dar acest copil mic, care este în cele dinlăuntru, ce rău a făcut? Este ce mai nevinovată fiinţă. De aceea, cine ucide un copil – zice un filosof rus – Îl ucide pe Hristos! Femei, dacă aţi căzut în păcatul acesta şi aţi ucis copii, nu vă folosesc nimic – nici lumânări, nici făclii, nici prescuri. Este absolută nevoie să vă duceţi să vă mărturisiţi, să vă spuneţi păcatele voastre şi să primiţi iertare. Aşadar, „Intrările” ne învaţă că familiile nu trebuie să facă acest mare păcat, care se numeşte paza de a face copii, ci să aducă pe lume copii câţi le dăruieşte Dumnezeu.

Ce altceva ne învaţă „Intrările”? Ce-au făcut părinţii Fecioarei? L-au dus pe copilaşul lor la Templu. Asta trebuie să se întâmple şi astăzi. Eşti tată? Eşti mamă? Copilaşul să-l duci la biserică. Să îi obişnuieşti mânuţa să facă semnul crucii. Să îl obişnuieşti să îngenuncheze şi să se roage. Limba lui să înveţe să rostească numele dumnezeiesc. Primele cuvinte pe care le va învăţa să fie „Dumnezeu”, „Hristos”; „tată” şi „mamă” şi „bunică”, acestea sunt în al doilea rând. Şi în duminici, mama să-şi scoale copiii pentru biserică. În anii de demult se trezeau copiii şi mergeau la biserică; şi ascultau Evanghelia şi se împărtăşeau cu Preacuratele Taine. Acum? Nimic! Dorm ca animalele. Şi în biserică nu se găseşte nici măcar un copil, ca să ridice sfeşnicul. Pentru asta e nevoie de grijă.

Aşadar, primul: Femei, nu faceţi marea crimă a feririi de a naşte copii, a pruncuciderii. Al doilea: Părinţi, duceţi-i pe copiii voştri la biserică. Şi a treia învăţătură care este? Dacă am să v-o spun, mă veţi asculta? Intrările Preasfintei noastre ne învaţă: Din copiii pe care-i veţi naşte, un copil să-L închinaţi lui Dumnezeu! Asta este cea mai bună închinare, asta este cea mai mare lumânare. Părinţii Preasfintei nu l-au ţinut pe copilul lor pentru ei. L-au închinat lui Dumnezeu. Acum, care-şi închină copilul lui Dumnezeu, să se facă preot, să se facă monah? Cine-şi dă o fetiţă să devină misionar şi să se consacre lui Dumnezeu? Sau să devină asistentă sau învăţătoare sau profesoară, ca să slujească lui Dumnezeu? Dacă se întâmplă aşa ceva, încep ca bocitoarele. Dar voi să consideraţi cinste şi binecuvântare a-I da lui Dumnezeu pe unul din copiii voştri. Să spuneţi: Pe acest copil îl închin să devină într-o zi preot al Celui Preaînalt, propovăduitor al Evangheliei, misionar. Este mare lucru ca una din fetele voastre să iubească nu doar un bărbat, ci pe Acela care este Mirele cel frumos al Bisericii. Să fiţi încredinţaţi că mulţi vă vor ferici.

***

          Iubiţii mei, acestea sunt învăţăturile acestei sfinte sărbători, care poate fi caracterizată ca o zi de sărbătoare a copilului. Nişte contestatari ai credinţei creştine – statul e ateu! – au luat radiera diavolului şi şterg sărbătorile bisericeşti. În locul lor adoptă noi sărbători. Şi auzi: când au sărbătoarea mamei, când au sărbătoarea copilului, când au sărbătoarea cutăruia, când a celuilalt. Numai sărbători sunt; şi lovesc astfel în credinţa creştină. Astăzi, Biserica noastră, care pe toate le-a rânduit cu înţelepciune, aminteşte că Preasfânta s-a dus în Templu copilaş de trei ani. Aşadar, poate să fie considerată şi ca sărbătoare a copilului. Din nefericire însă, ateii şi necredincioşii, care ne guvernează, vor să desfiinţeze aceste frumoase sărbători, în care se sărbătoresc toate marile evenimente.

De aceea, părinţi, nu fiţi neglijenţi. Vă rog, ascultaţi-mă. Copiii voştri la biserică! Copiii voştri la Dumnezeu! Nu m-ascultaţi? Luaţi aminte, primii care vă veţi căi veţi fi voi. Pentru că dacă va înceta să fie cultivată în copii şi în tineri credinţa în Dumnezeu, societatea se va transforma în junglă. Fără Dumnezeu, toate crimele sunt îngăduite; şi furturi şi necinstiri şi ucideri şi orice rău. Copiii care nu cred, copiii care nu merg la biserică, copiii care nu se spovedesc, copiii care nu se împărtăşesc, copiii care nu-L ascultă pe Dumnezeu, vor deveni criminali; se vor umple închisorile. Şi voi veţi plăti scump, în nepoţii şi în strănepoţii voştri, indiferenţa aceasta faţă de copiii voştri.

Copiii la biserică! Doar aşa există nădejde să se creeze o altă lume mai sănătoasă, o nouă societate mai omenească, o patrie creştină, care va deveni din nou lumină şi călăuză omenirii.

† Episcopul Augustin

(Omilia Mitropolitului de Florina, Părintele Augustin Kandiotis, a fost ţinută în Sfânta Biserică a Sfântului Nicolae Αμμοχωρίου, Florina, pe 21.11.1986)