Copiii nenăscuţi se sinucid în uterul mamei, dacă nu sunt doriţi

Medicul Thomas Verny din Toronto (Canada), un psihiatru cu renume, a făcut recent o declaraţie, ce a produs senzaţie în cercurile medicale: “Copiii nenăscuţi se sinucid în uterul mamei care-i poartă, dacă aceasta nu-i doreşte”. A susţinut afirmaţia pe baza unor fapte şi a unor serioase cercetări, fiind convins că mama-gravida poate transmite fătului sentimentele şi temerile ei, determinându-l să se comporte astfel încât să provoace propria-i rejecţie, deci avortul spontan.

Dr. Verny, autor al lucrării Viaţă secretă a copilului nenăscut, relatează pe larg ca a ajuns la aceste concluzii după un studiu de ani de zile asupra a 400 de avorturi spontane, cărora nu li s-a descoperit cauza. Într-un procent foarte mare de cazuri, argumentează dr. Verny, mama a avut sentimente foarte amestecate la gândul responsabilităţii faţă de copil după naştere, sentiment provocat de teamă, nesiguranţa, de eventualitatea de a naşte un copil cu tare, frică de a fi părăsită de soţ, naşterea unui copil “din flori” etc. Presat de asemenea gânduri chinuitoare, organismul femeii în cauză provoacă o secreţie de hormoni. Aceşti hormoni, absorbiţi de fetuşi, le creează acestora o stare de anxietate. Ei simt că mama nu-i doreşte, explica mai departe dr. Verny, iar în această stare fetusul încetineşte producţia anumitor substanţe chimice în uter, substanţe vitale pentru procesul normal de dezvoltare a viitorului copil. În ultima fază, are loc, deseori, avortul spontan.

Cercetările dr. Verny sunt susţinute de dr. David Chamberlain, psiholog la Centrul de tratament al anxietăţii din San Diego (California), care declară: “Sunt convins că numeroase avorturi spontane sunt cauzate de factori psihici. Fetuşii ajung să se sinucidă! Ei pot fi serios lezaţi şi afectaţi dacă sunt respinşi emoţional de mama”.

Conform dr. Verny, un fetus visează, învaţă, îşi dezvoltă memoria, are emoţii: “Este pur şi simplu fenomenal faptul de a şti că un fetus este o fiinţă care simte, experimentează, îşi aminteşte, o fiinţă care reacţionează la mediul înconjurător, fiind la rândul său influenţat de acest mediu. Ceea ce m-a surprins în mare măsură în cursul celor 6 ani de cercetări, a fost să văd cum este influenţat fetusul şi în ce măsură gândurile, sentimentele şi reacţiile mamei au importanţă. Experienţele s-au bazat pe date ştiinţifice precise: am fost totuşi uimit să descopăr că unele din superstiţiile şi credinţele străvechi, pe care le denumim cu dispreţ “poveşti de femei bătrâne”, s-au dovedit a fi cât se poate de adevărate. De exemplu, un fetus o poate auzi cât se poate de distinct cântând pe mama lui. Din a 16-a săptămână a procesului sau de dezvoltare, fetusul întoarce capul respingând o lumină puternică proiectată pe abdomenul mamei sale; după a 24-a săptămâna începe să posede simţul gustului, iar din a 25-a el salta dacă se bate într-o tobă. De la a 32-a săptămână după concepţie, fetusul face mişcări rapide cu ochii în cursul somnului, ceea ce demonstrează că visează”.

Tot materialul utilizat de dr. Verny pentru lucrarea sa a fost obţinut în urma unor cercetări şi experienţe de ani de zile cu ajutorul unor aparate electronice ultrasensibile, prin studii psihiatrice asupra reacţiilor femeilor gravide şi ale fetuşilor.

În loc de concluzie, Sfinţii Părinţi spun că pruncul avortat “nu ar fi nici la bine, pentru lipsa Botezului, nici la rău, pentru nevinovăţia lui”. Cuviosul Paisie Aghioritul povesteşte:

„Într-o noapte, Dumnezeu a îngăduit să văd o înfricoşătoare vedenie, care mi-a arătat care este soarta acelor copii. Era în noaptea spre Marţea Luminată. Aprinsesem două lumânări în două tinichele, aşa cum obişnuiesc să fac chiar şi atunci când dorm, pentru cei ce suferă sufleteşte şi trupeşte, vii şi morţi. La ora 12.00, în miezul nopţii, în timp ce rosteam rugăciunea lui Iisus, văd un ogor mare, înconjurat cu un gard de zid, semnat cu grâu care abia începuse să crească. Eu stăteam în afară ogorului şi aprindeam lumânări pentru cei morţi, pe care le lipeam de zidul împrejmuitor. În partea stângă era un teren viran, plin de stânci şi văgăuni, care se mişcau mereu din pricina unui vuiet puternic alcătuit din mii de ţipete sfâşietoare, care-ţi rupeau inima. Chiar şi cel mai împietrit om s-ar fi umilit, dacă le-ar fi auzit. În timp ce sufeream din pricina acelor ţipete sfâşietoare şi mă întrebam de unde provin şi ce înseamnă toate acestea pe care le vedeam, am auzit o voce spunându-mi: Ogorul cu grâu, care încă nu a dat în spic, este cimitirul cu sufletele morţilor care vor învia. Iar în locul care se cutremură de ţipetele sfâşietoare, se afla sufletele copiilor care au fost omorâţi prin avorturi. După această vedenie mi-a fost cu neputinţă să-mi revin multă vreme, din pricina marii dureri ce am simţit-o pentru sufletele acelor copii. Nu am putut nici măcar să mă odihnesc după aceea, cu toate că eram istovit de oboseală “.

Extras din  “Iată duhovnicul. Părintele Arsenie Papacioc”,

alcătuită de Ieromonahul Benedict Stancu, Editura Sophia, 2006