Cred cu tărie că viața merită trăită, oricât de grea ar fi

„Eu ştiu că pentru un instant de fericire trebuie să dărâm sute de lacrimi mai întâi şi totuşi pentru acel clipit de vis, mă trezesc în fiecare dimineaţă să înfrunt fie şi o mie de lupte.

Eu ştiu că ceea ce primesc este doar o fârimitură din toate sentimentele pe care le-am sădit cândva în sufletele oamenilor şi totuşi pentru acea fârimitură sufletul meu ar face orice…

Eu ştiu că primesc mai multe lovituri decât mângâieri; dezamăgiri decât iluzii şi totuşi…mă trezesc în fiecare dimineaţă cu mâinile întinse pentru a le primi.

Eu ştiu că unii oameni primesc totul într-o secundă de viaţă iar mie îmi ia o viaţă întreagă să am acea lume pe care eu să o numesc totalitatea mea.

Eu ştiu că pentru mine fiecare piatră în drum apasă adânc, şi fiecare nor de pe cer îmi şterge zâmbetul…şi totuşi, mă trezesc în fiecare dimineaţă cu speranţa ca cerul nou, să aducă pentru mine un răsărit senin ca un soare.

Eu ştiu că în această lume nu voi primi dreptate şi că aceasta o voi întâlni, cândva, doar la picioarele lui Dumnezeu.

Ştiind toate aceste lucruri, totuşi, sunt dispusă să mă trezesc în fiecare dimineaţă, pentru a aduna în sufletul meu fiecare picătură de fericire, fiecare picătură de dragoste din fiecare zi din viaţa mea! Eu stiu că există oameni care mă iubesc!

Uneori oamenii pe picioare sunt mai bolnavi sufletește, decât cei ce nu pot ridica picioarele deasupra pământului. Cred cu tărie că viața merită trăită, oricât de grea ar fi.

Trebuie să ne bucurăm de ceea ce avem și să nu râvnim la ceea ce are vecinul sau prietenul nostru.

Să ne apreciem familia, prietenii și rudele. Să-i spunem mulțumesc Domnului pentru ziua de azi, chiar dacă e bună sau e rea.

Dacă ar fi numai bine în viața noastră și nu am avea parte de greutăți, nu ne-am da seama cum să apreciem binele.”

Alina Nicolaev

***

Am întâlnit-o pe Alina, în ultimile zile ale verii, în Parcul Catedralei din Chișinău. Stătea cuminte în scaunul ei cu rotile. M-am apropiat împreună cu fiica mea să-i admirăm mica colecție de accesorii lucrate manual: bentițe și clame pentru păr, broșe și flori din material colorat. Le vindea. Alina era foarte veselă și zâmbea mereu. Pozitivismul ei mi-a trezit mai multe semne de întrebare. Așa că, am intrat în discuții legate de viața pe care o duce de ani buni în scaunul cu rotile. De opt ani, Alina Nicolaev nu mai poate merge. Picioarele îi sunt „moarte”. Până la 27 de ani, era „un om normal”. A făcut Facultatea de Litere a Universității de Stat din Moldova și era bibliotecară la „B.P. Hasdeu”. Tânăra suferea de multă vreme de o tumoare pe cerebel, însă putea merge pe picioare. Chirurgii au operat-o în 2000, dar „au scăpat o celulă”, povestește Alina. „După cum explică doctorul meu, celula pe care ei au scăpat-o s-a oprit pe coloana vertebrală, unde a crescut până s-a format o tumoare mare. Abia în martie 2013 am făcut o rezonanță magnetico-nucleară în care s-a depistat această tumoare. Medicul mi-a spus că ea era prea dezvoltată și s-a înrădăcinat. Acum, ea apasă pe nerv. Nu mai pot merge. E vina medicilor, pentru că nu au depistat-o la timp. Să o fi găsit atunci când trebuia, era să merg”, spune cu tristețe în glas Alina.

Toate lucrările handmade pot fi efectuate la comandă, după placul și imaginația clientului. Pentru detalii o puteți găsi pe Alina la nr. de telefon 060424308, sau accesați pagina de facebook https://www.facebook.com/HAND-MADE-Alina-142258935948404/.

Magdalena Munteanu