Credinţa în culorile unui plastician de la Hârbovăţ

Ion Rotaru este un pedagog ajuns la 75 de ani, care întreaga viaţă s-a dăruit artei plastice şi educaţiei tinerilor din satul Hârbovăţ, r. Anenii Noi.

Prin intermediul nepoatei sale, studenta Victoria Botnari, l-am cunoscut pe acest om demn, care a citit Scriptura şi a încercat să o prezinte în culori pentru cei care vin din urmă.

Zic că i-a reuşit să lase o frumoasă amintire sătenilor şi rudelor, care intră în casa lui ca într-un muzeu. Timp de 6 ani a realizat 33 de lucrări pe pânză. Numerele nu sunt întâmplătoare – anii reprezintă zilele creaţiei şi numărul lucrărilor – vârsta Mântuitorului.

Dânsul trăieşte cu orice cuvânt sorbit din Cartea Cărţilor, plânge păcatele lumii şi vrea ca aceasta să se întoarcă cu faţa spre Creator. Mesajul său este destul de clar şi convingător: „Nu uitaţi de Dumnezeu! Fără de El nu putem face nimic!”.

Chipu-i plin de seninătate ni-l prezintă pe intelectualul de altădată, care trăia cioplind în sufletele copiilor, creând, jertfindu-se din dragoste faţă de aproapele.

Zice că el de curând va putrezi, dar aceste lucrări vor rămâne ca o mărturie a unei credinţe sincere în Hristos. Le-a sădit tuturor dragostea faţă de arta plastică, faţă de natură, faţă de tot ce e frumos… şi prin toate acestea faţă de Dumnezeu.

Depăşind vitregiile anilor sovietici, a semănat virtutea creştină. Regretă doar că îmbătrâneşte trupul, însă e bucuros că sufletul îl mai are tânăr. Este un viu exemplu că omul sfințește locul.

Ion Rotaru, de rând cu pensula, mânuiește și condeiul. De-o viaţă a avut un vis: ca rândurile sale să se regăsească şi în săptămânalul scriitorilor „Literatura şi arta”!

Iată că visurile se împlinesc:

La un capăt de Veşnicie

Atunci,

După ce ai luat lutul

Şi m-ai modelat după Chipul Tău,

Ţi-am simţit

Vechea Ta Tărie

Netrecătoare.

Acuma

Suntem unul la unul:

Eu, clătinat şi ruşinat,

la capăt de Veşnicie,

Tu, presărându-mi mereu

Cu Daruri,

Marea Trecere spre Tine,-

Mă mai rabzi, Tată?…

Cele două volume de poezie: „Cuvânt pentru aproapele” şi „Trei Lumini pentru ochii cei trişti” de câţiva ani sunt în aşteptarea publicării.

Preot Octavian Moşin