Credinţa linişteşte cugetul, ne învață Sf. Ioan Gură de Aur pe Calea postului

În acest an, Calea postului care duce la Înviere este, poate, una dintre cele mai pline de „vijelii” care tulbură sufletul. Însă, de la Sfântul Ioan Gură de Aur aflăm un antidot care linişteşte cugetul şi sufletul nostru: credinţa.

Sfântul Ioan ne reaminteşte că „viaţa noastră este plină de tulburare şi nelinişte”, însă explică că acestea „nu se datorează atât situaţiilor exterioare şi condiţiilor de viaţă, cât neorânduirii şi bolii noastre sufleteşti”.

Astfel, recomandarea sa principală este: „Să-I încredinţăm toate problemele noastre lui Dumnezeu şi să credem că nimic nu este al nostru, să rămânem indiferenţi la slava oamenilor şi să dorim să-I plăcem numai Domnului, şi astfel vom fi liniştiţi chiar şi când asupra noastră se va abate cea mai îngrozitoare vijelie”.

Ascultând sfatul, vă oferim nouă cuvinte despre credinţă de la marele ierarh:

Credinţa este sănătatea sufletului.

Să ne fie atât de puternică credinţa noastră, ca şi cum am şi vedea înaintea noastră împlinite făgăduinţele.

… nimic mai puternic decât credinţa.

Căci de aceea am fost numiţi credincioşi, pentru ca fără clătinare să credem celor spuse, pentru ca deloc să nu ne îndoim.

… voi să nu lăsaţi vreodată să fie pângărite învăţăturile credinţei.

Că nu avem nici un folos de învăţături drepte dacă viaţa ne este stricată; după cum n-avem nici un folos de viaţă virtuoasă dacă cre­dinţa nu ne este sănătoasă.

Ce devine întreaga noastră viaţă fără de credinţă? Ce devine familia? Oare nu printr-un act de credinţă îi ştim noi pe fiii strămoşilor noştri? Ce devine societatea? Faceţi pentru moment să înceteze credinţa în tranzacţii, credinţa în simpla monedă, credinţa în cuvântul dat şi semnătura scrisă: ce tulburare şi ce haos! Cum se iniţiază copilul în ştiinţe, dacă nu dând mai întâi credinţa sa în afirmaţiile învăţătorilor săi? Ce devine studiul istoriei fără acte continui de credinţă în cuvântul istoricilor şi a tradiţiilor popoarelor? Studiul însuşi al naturii nu ne arată decât exteriorul, fenomenul, însă ne descoperă secretele interioare. Ce este substanţa? Ce este viaţa? Cum se uneşte spiritul cu materia? Taine pe care raţiunea nu le va pătrunde niciodată, şi pe care sub pedeapsa de nebunie, noi trebuie să le acceptăm fără a le înţelege.

Credinţa înalţă la cer sufletul nostru; nu-l lasă să fie înjosit de nici una din greutăţile cele de aici, căci îi uşurează ostenelile cu nădejdea celor viitoare. Cel care caută la cele viitoare, cel care nădăjduieşte spre cele cereşti şi-şi mută ochii minţii acolo, nici nu simte durerea greutăţilor din lumea aceasta, după cum nici Pavel nu o simţea.

Credinţa este totul; dacă ea va întări pe cineva, inima lui va sta în siguranţă. Aşadar credinţa întăreşte, în  timp ce raţionamentele clatină.

Foto credit: Arhivă Basilica.ro
Sursa: https://basilica.ro/