Credința nu este un lucru pe care să-l negociezi

Hristos ne aduce cuvânt de mângâiere, de bunătate, cuvânt de înălțare lăuntrică. Și tuturor ne cere să fim mai buni, să luăm aminte la noi înșine. Ne cere să avem credință „cât un grăunte de muștar” (Mt. 17, 20), să credem și să ne încredem în El, să nu ne îndoim, iar atunci faptele noastre vor fi conforme cu credința noastră, din faptele noastre se va vedea credința noastră.

S-a înmulțit păcatul în lume. Cu toții ne dăm seama că păcatul robește și stăpânește tot mai mult și doi demoni, al desfrâului și al slavei deșarte, al mândriei, parcă sunt sloboziți pe pământ. Este multă răutate și este multă dușmănie în lume, dar cel care-L mărturisește pe Hristos stă departe de păcat. Așa că nimeni să nu se îndoiască în a rosti cu tărie că el crede în Dumnezeu, să nu se ferească să se însemneze cu semnul Sfintei Cruci și va primi putere, iar păcatul va rămâne departe de el. Satana nu se apropie de cel care-L mărturisește pe Hristos, și câtă nevoie avem astăzi de mărturisitori, de trăitori ai credinței!

Credința nu este un lucru pe care să-l negociezi, nu este ceva ce astăzi am și mâine nu mai am. Credința trebuie să ne fie statornică, trebuie să ne fie vie, lucrătoare. Dacă avem o credință „lucrătoare prin iubire” (Gal. 5, 6), cum spune Sfântul Apostol Pavel, atunci dăm dovadă că, într-adevăr, înlăuntrul nostru este Hristos.

Să păstrăm în inimile noastre dorul de a fi mereu cu Dumnezeu. Hristos Domnul a zis: „Nu te teme, turmă mică” (Luc. 12, 32) și „iată Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârșitul veacului” (Mat. 28, 20). În necazul nostru, în supărarea noastră, în bucuriile noastre, să-L chemăm pe Domnul, și El va veni. Să nu ne îndoim de puterea și de prezența Lui. Să nu ne îndoim că Hristos Domnul ne poate ajuta. Cunoaștem atâtea și atâtea cazuri în viața noastră de zi cu zi; sunt atâția creștini care s-au bucurat de darurile Lui, de vindecare, de tămăduire de la El. Pe câți nu i-a vindecat? Pe câți nu i-a slobozit? De câte ori nu ne iartă El greșelile noastre, fărădelegile noastre? Hristos șterge sus ceea ce duhovnicul șterge în Taina Spovedaniei, iar când ne apropiem de Sfântul Lui Trup și de Sfântul Lui Sânge primim iertarea păcatelor.

Să ne clădim viața pe credința înaintașilor noștri. Nimeni nu are dreptul să ni-L ia pe Hristos. Nimeni nu are dreptul să ia credința de la copiii noștri, nu are dreptul să răpească crucile de pe bisericile noastre sau icoanele din școlile noastre. Ne-am născut creștini și mormintele strămoșilor ne stau ca mărturie a credinței neamului nostru. Pe aceeași credință să ne întemeiem și noi viețile, să apelăm neîncetat la această credință și să nu ne fie teamă. Să-L mărturisim pe Hristos și păcatul nu se va apropia de noi. Să-L mărturisim pe Hristos și demonul slavei deșarte va pleca de la noi, iar patima cea urâtă a desfrânării, propovăduită cu atâta zel de mass-media, va sta departe de noi.

Să Îl mărturisim pe Hristos, să dăm mărturie că suntem fii ai lui Dumnezeu și fii ai Fecioarei! Noi îi spunem „Maica Domnului” și o chemăm în rugăciunile noastre. Oriunde ne-am duce, oriunde ne-am îndrepta, dacă auzim de vreun necaz, de vreo ispită, strigăm la ea imediat: „Maica Domnului!”. Așa cum o mamă poartă grijă de pruncul ei, îl însemnează cu semnul Sfintei Cruci, îi șterge fața dimineața când se trezește, îl alăptează, îl îngrijește, tot așa Fecioara Maria are grijă de fiecare dintre noi. Nimeni să nu pună la îndoială acest adevăr, căci de ce în țara noastră – și nu numai, ci în toată ortodoxia noastră – sunt atâtea icoane ale Maicii Domnului făcătoare de minuni? Ca mărturie a dragostei ei pentru noi. Și atunci, noi să o abandonăm, să plecăm din brațele ei, să ne despărțim de Fecioara? Niciodată să nu se întâmple așa ceva! Când venim către Casa Domnului, Maica Domnului ne numără pașii și ne binecuvintează. Să duceți această binecuvântare a Maicii în sânul familiei dumneavoastră!

În icoana ortodoxă a Învierii, Hristos se pogoară la iad, îi prinde de mână pe Adam și pe Eva și îi ridică. Mesajul pe care ni-l transmite această icoană este că oricât de departe am fi de Domnul, oricât de înstrăinați am fi de El prin păcate, prin greșeli, să îndrăznim să venim la El. Pentru că El a venit pentru fiecare dintre noi, așa cum a venit pentru Adam și pentru Eva, și pentru întregul neam omenesc. Să nu deznădăjduim, să nu ne îndoim. Să batem, să strigăm, să Îl chemăm puțin și vom primi mult. Și nu vom primi numai noi, ci și cei de lângă noi, pentru că omul duhovnicesc are în interiorul său o dulceață pe care o răspândește în jur – acesta este firescul nostru.

Este firesc pentru om să fie bun, și a fi bun înseamnă a împlini porunca lui Dumnezeu, a ne așeza în propriul nostru chip, cel pe care ni l-a dat Preabunul Dumnezeu. A fi iubitori înseamnă a fi așa cum El ne-a voit. Să ne silim spre toate acestea, să iubim virtutea! Și dacă vom iubi virtutea, vom zugrăvi în inima noastră Chipul lui Hristos, căci Chipul Acestuia se zugrăvește în noi prin virtuțile pe care le cultivăm. Dacă iubim virtutea, Îl iubim pe Dumnezeu și spre aceasta să ne îndreptăm cu râvnă și cu dragoste. Să pictăm în inimile noastre, prin virtuți, Chipul lui Hristos și atunci pacea, bucuria, nădejdea și încrederea nu vor pleca niciodată nici din sufletul și nici din jurul nostru.

Arhim. Melchisedec Velnic,
Starețul Mănăstirii Putna, 

Material publicat pe http://putna.ro/