Crezi că este prea devreme să te gândeşti la Postul Mare? - Portalul "Moldova Ortodoxă" | Portalul "Moldova Ortodoxă"
Header image

Crezi că este prea devreme să te gândeşti la Postul Mare?

10:55, miercuri, 27 februarie, 2019 |

Anul acesta Postul Mare începe în data de 11 martie. Pentru că suntem prinşi în agitaţia vieţii cotidiene, adesea nu medităm la această perioadă de post.

Realizăm cu câteva zile înainte că nu avem nici cel mai mic plan privind îmbunătăţirea vieţii noastre duhovniceşti în timpul Postului Sfintelor Paşti.

Într-o societate definită de „obiceiul amânării”, fie că este vorba de proiectele profesionale sau altele asemenea, în calitate de ucenici ai lui Hristos trebuie să dovedim că progresul în viaţa spirituală este o preocupare zilnică ce presupune o planificare eficientă.

„A fi cu candela aprinsă” implică o stare de trezvie care trebuie completată de un program duhovnicesc foarte bine stabilit, bineînţeles în colaborare cu preotul duhovnic.

Dacă ne pregătim cu atenţie paşii pentru o carieră profesională strălucită, de ce nu am face acest lucru şi când vine vorba de viaţa duhovnicească?

Hristos este mai important decât un obiectiv într-o carieră care se va încheia mai devreme sau mai târziu, pe când veşnicia nu se risipeşte.

În acest sens, îţi oferim câteva sfaturi în vederea unei pregătiri eficiente pentru Postul Mare care urmează să vină în scurt timp.

  1. Nu lăsa Taina Spovedaniei doar pentru post! Mergi înainte la duhovnic, mărturiseşte-ţi păcatele şi discută cu el despre dorinţa unei organizări eficiente a vieţii spirituale. În colaborare cu el poţi să te pregăteşti mai bine pentru perioada Postului Mare.
  2. Respectă rânduielile din Perioada Triodului care implică o pregătire pentru Postul Mare prin renunţarea progresivă la anumite alimente şi nu numai.
  3. Printr-o introspecţie sinceră poţi identifica încă de pe acum anumite sincope din viaţa ta duhovnicească pe care trebuie să le elimini.
  4. Setează-ţi anumite obiective în ceea ce priveşte exersarea unor virtuţi ca antidot la patimile care îţi afectează viaţa duhovnicească. În acest sens, de un real ajutor îţi va fi preotul duhovnic.
  5. Propune-ţi să nu lipseşti nicio duminică de la slujbele bisericii şi intensifică rugăciunea particulară.

Disciplina este deosebit de importantă în viaţa duhovnicească pentru a nu ne pierde pe drum în pelerinajul nostru spre Împărăţia Cerurilor. Majoritatea Sfinţilor Părinţi au evidenţiat că o viaţă disciplinată duce către Hristos.

Ca un ultim indiciu, reproducem cuvântul părintelui Teofil Părăian: Cheia vieţii duhovniceşti este disciplina minţii.

Sursa: www.basilica.ro

 

Contact Form Powered By : XYZScripts.com