Crezul Niceo-constantinopolitan – istoria şi conţinutul

Simbolul de credinţă este textul de credinţă al creştinismului, deoarece a reuşit să reconcilieze concepţia monoteistă cu concepţia trinitară despre Dumnezeu. Şi este înfăţişarea pe scurt a învăţăturii pe care creştinul trebuie s-o cunoască, s-o primească cu credinţă şi s-o mărturisească.

La originea textului de la Niceea (sinodul din 325) se află “crezurile” baptismale folosite în Siria, Palestina şi mai ales în Cezareea.

Simbolul credinţei elaborat la Sinodul din Niceea este şi un rezultat al luptei creştinilor ortodocşi cu diferite devieri de la dreapta credinţă. Astfel că expresia “de o fiinţă cu Tatăl” este un răspuns dat lui Arius, care afirmă că fiul este creat, deci nu este de fiinţă” cu Tatăl. Arius (Arie) a fost combătut de către episcopul Alexandriei, Alexandru, care îl exomunica încă în 323. Arie se refugie în Asia Mica, la Cezarea, unde având protector pe episcopul Eusebiu, prieten cu împaratul, putea să-şi răspândeasca mai departe erezia. Cei 318 Sf. Părinţi adunaţi la Niceea, în anul 325, au elaborat primele 7 articole, ale Simbolului de credinţă, care stăbilesc învăţătura credinţei de totdeauna a Bisericii, arătând că Fiul este de o fiinţă cu Tatăl; născut din veci din Tatăl şi nu creat înainte de timp, cum spunea Arie. La sinodul din Niceea s-a primit şi un paragraf special cu o formulă de anatema: “Cât priveşte pe cei care spun ca ar fi fost un timp în care El (Fiul) nu era şi că înainte de a fi fost născut El n-ar fi existat, şi că el a fost adus în existenţă din nimic, sau cei care afirmă ca Fiul lui Dumnezeu este creat sau că este supus stricăciunii şi schimbării, pe aceştia Biserica îi anatematizează”.

Mai târziu apare erezia lui Macedonie, care susţinea că Sfântul Duh este unul din duhurile sau îngerii slujitori ai lui Dumnezeu. De aceea pentru combaterea învăţăturii greşite, este convocat Sinodul ecumenic din Constantinopol (381) la care au participat 150 de Sf. Părinţi. Participanţii la sinod au elaborat ultimele cinci articole ale Simbolului de credinţă, care se ocupa cu învăţătura despre dumnezeirea deplină a Duhului cu Tatăl şi cu Fiul, folosind expresii biblice referitor la a treia persoană a Sfintei Treimi: “Domn, dătător de viaţă” (II Cor. 3,6,17); “Care din Tatăl purcede” (In 15,26), “Care a vorbit prin prooroci”(II Pt. 1,21), la fel şi de învăţătura despre Sf. Biserica, Sfintele Taine, învierea mortilor şi viaţa veşnică:

Simbolul de credinţă elaborat la sinoadele din Niceea, convocat în 325 de către împaratul Constantin, şi cel din Constantinopol din 381, convocat de împaratul Teodosie, a fost recunoscut de Sinodul ecumenic din Calcedon, din 451, ca o expresie autentică a credinţei Bisericii ecumenice şi recomandat ca cea mai înaltă autoritate şi normă de credinţă în Biserică.

Conţinutul Simbolului de credinţă

Actualul Simbol al Credinţei reprezintă învăţătura de credinţă descoperită de Dumnezeu şi formulată de către Biserică sub asistenţa Duhului Sfânt, învăţătură cu privire la Sfânta Treime şi la mântuirea noastră în Hristos şi în Biserică prin harul Sfintelor Taine.

Simbolul credinţei Bisericii Ortodoxe are 12 articole, fiecare dintre care este consacrat unui anume dogmat de credinţă a Bisericii Ortodoxe: Sf. Treimi, Tatălui, Fiului şi Sf. Duh., Bisericii, Sfintelor Taine ş.a.

Astfel 1-l Articol: ”Cred întru unul Dumnezeu, Tatăl atotţiitorul, Făcătorul cerului şi a pământului, văzutelor tuturor şi nevăzutelor”- mărturiseşte despre Dumnezeu Tatăl şi crearea lumii;

Al 2-lea Articol: “Şi întru unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul-Născut, Care din Tată S-a născut mai înainte de toţi vecii; Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut nu făcut; Cel de o fiinţă cu Tatăl, prin care toate s-au făcut” – vorbeşte despre a doua ipostază a Sf. Treimi – Fiul lui Dumnezeu;

Al 3-lea Articol: “Care pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire, S-a pogorât din ceruri şi S-a întrupat de la Duhul Sfânt şi din Maria Fecioară şi S-a făcut om” – ne spune despre întruparea lui Dumnezeu;

Al 4-lea Articol: “Şi S-a răstignit pentru noi în zilele lui Ponţiu Pilat, şi a pătimit şi S-a îngropat” – vorbeşte despre chinurile Domnului şi mântuirea neamului omenesc;

Al 5-lea Articol: “Şi a înviat a treia zi după Scripturi” – ne spune despre învierea lui Iisus Hristos;

Al 6-lea Articol: “Şi S-a suit la ceruri şi şade de-a dreapta Tatălui” – ne spune despre urcarea la ceruri a Mântuitorului;

Al 7-lea Articol: “Şi iarăşi va să vină cu slavă, să judece viii şi morţii, a Cărui împărăţie nu va avea sfârşit”- mărturiseste că Iisus Hristos va reveni ca judecator drept al celor vii şi a celor morţi şi că va întemeia o împărăţie spirituală veşnică;

Al 8-lea Articol: “Şi întru Duhul Sfânt, Domnul de viaţă făcătorul, Care din Tatăl purcede, Cel ce împreună cu Tătal şi cu Fiul este închinat şi slăvit, Care a grăit prin prooroci” – ne spune despre a 3-a ipostasă a Sfintei Treimi, Despre Duhul Sfânt că este Domn, adică Dumnezeu căruia i se cuvine aceeişi mărire ca şi Tatălui şi Fiului. Mai marturisim aici că Duhul purcede din Tatal şi că este de viaţă făcătorul;

Al 9-lea Articol: “Întru una, sfânta, sobornicească şi apostolească Biserică”- mărturisim despre Sfânta Biserica că este una, sfânta, sobornicească şi apostolească;

Al 10 Articol: “Mărturisesc un Botez întru iertarea păcatelor” – cuprinde mărturisirea despre Taina Botezului, şi prin aceasta despre Sfintele Taine, sau despre puterea şi lucrarea sfinţitoare a Bisericii;

Al 11 Articol: “Aştept învierea morţilor” – spune despre credinţa în învierea morţilor;

Al 12 Articol: “Şi viaţa veacului ce va să fie”- ne vorbeşte despre viaţa veşnică ce va fi după a doua venire a Mântuitorului.

Din scurta privire asupra textului Simbolului Credinţei vedem că “Crezul” poate fi conceput ca un scurt conspect al învăţăturii de credinţă a Bisericii Ortodoxe, deoarece în el se vorbeşte despre cele mai importante momente ale învăţăturii despre Dumnezeu, creaţie, pronia lui Dumnezeu pentru creaţie şi despre sfârşitul lumii. Astfel despre Dumnezeu ne vorbesc 3 articole ale Simbolului de credinţă: Despre Dumnezeu Tatăl, vorbeşte Art.1; despre Dumnezeu Fiul – Art. 2, despre Dumnezeu Sfântul Duh, vorbeşte Art. 6.

Creare lumii este examinată în Art. 1, cauza întrupării Domnului este dată în Art.3;4. Despre sfârsitul lumii şi viaţa ce va fi se vorbeşte în Art.7, 11, 12.

Fiind conştienţi de importanţa pe care o prezintă Simbolul de credinţă se impune datoria fiecărui creştin de a cunoaşte conţinutul Crezului, spre a putea mărturisi credinţa cu voce tare în cadrul Sfintei Liturghii, sau când cineva este chemat ca naş, în numele fiului său duhovnicesc; cât şi adâncirea învăţăturii de credinţă cuprinsă în Crez, spre a fi “totdeauna gata de răspuns oricui cere socoteală de credinţa noastră” (I Petru 3,15).

Pe lânga cunoaşterea credinţei sale, creştinul ortodox este dator şi să o trăiască, împlinind-o în fapte. “Fara fapte credinţă este moartă” spune Sf. Apostol Iacob (Iacob 2,19-20), asemenea pomului care nu aduce roade. Nu este suficient, să mărturisim numai credinţa mântuirii în Biserică prin harul Sfintelor Taine, ci se impune să şi conlucrăm neîntrerupt cu harul divin, spre curăţia de păcat şi înnoirea continuă în bine. “Nu oricine îmi zice mie: Doamne! Doamne! – arată Mântuitorul – va veni în împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui meu cel ce este în ceruri” (Matei 7,21).