Culesul roadelor, prima filă din calendarul toamnei
3:02, joi, 3 septembrie, 2020 | Cuvinte-cheie: comoara, culesul roadelor, munca, nu strânge comoară pe pământ, pilda lucrătorilor viei, toamna, vita de vie, Voia lui Dumnezeu

Biserica ne pune înainte tulburătoarea parabolă a lucrătorilor viei acum, la început de toamnă, când adunăm roadele câmpului, dintr-un motiv bine definit: ne îndeamnă să reflectăm, ce fel de lucrători suntem noi în „via” Domnului? Spun noi, fiindcă „via dată altora” se referă tocmai la chemarea Cerului ca fiecare membru al Bisericii să devină lucrător în via Domnului.
Așadar, dacă lumea creată de Dumnezeu, cu toate bunătățile sale, reprezintă via, iar noi lucrăm pe proprietatea lui Dumnezeu, se cuvine s-o înnobilăm prin munca noastră. Numai așa ne putem justifica existența pe pământ: aducând roade, fiecare după puterile sale.
Din spusele dumnezeieștilor Scripturi, dar și din învățăturile Sfinților Părinți, aflăm că munca reprezintă o îndeletnicire ineluctabilă, precum și o mare cinste pentru noi, oamenii. E o datorie către Domnul, către aproapele, dar și către sine. De aceea, ea ne înveșmântează în cea mai înaltă demnitate, deoarece Însuși Domnul lucrează. Muncind, omul nu face decât să-L imite pe Dumnezeu.
Hristos, viața vieții noastre, n-a emis vreo rezoluție excepțională despre muncă, ci a arătat, prin modelul viețuirii Sale, dar și prin parabolele rostite, deosebita Sa considerație față de muncă. El Însuși a crescut în familia lui Iosif, tâmplarul, meserie pe care, potrivit tradiției, a cunoscut-o și a practicat-o până a ieșit la propovăduire. După acest moment din viața Sa pământeană, în cei trei ani de misiune, a muncit din greu, trudindu-Se şi ostenindu-Se cu timp şi fără timp. Domnul nu a avut odihnă, căci, spunea El: „Trebuie să fac, până este ziuă, lucrările Celui ce M-a trimis pe Mine” (Ioan 9, 4).
În atare situație, să-L rugăm pe Domnul Dumnezeu să ne ajute ca să redescoperim adevărata valoare a muncii, care constă nu doar în agonisirea de bani și bunuri, ci îndeosebi în strădania de a lucra voia lui Dumnezeu, în via Sa, câştigându-ne astfel mântuirea. Numai o asemenea muncă, în beneficiul sufletului, dar și al trupului, reprezintă „cea mai mare comoară pentru om”, după cum ne povățuiește Înțeleptul Solomon (Pilde 12, 27).
Sursa: ziarullumina.ro


Un industriaș foarte bogat a fost deranjat de un pescar care stătea pe malul râului, aproape de locul în care...
„E imposibil să rezolvi o problemă la nivelul la care a apărut”, arată savanții. Trebuie să ajungem deasupra problemei, ridicându-ne...
Există ceva sfânt şi care provoacă o frică aproape evlavioasă în faptul că soţia, căsătorindu-se, îşi concentrează toate interesele asupra...
Omule, parcurge în duh întreaga creaţie. Şi vezi dacă este ceva care să egaleze sau care să fie mai măreţ...
Noi să-L cunoaştem pe Dumnezeu în ceea ce este El, nu în ceea ce cred oamenii despre El. Oare a...
Să ne rugăm pentru Biserică, pentru lume, pentru toţi. Toată creştinătatea se află înlăuntrul rugăciunii. Dacă vă rugaţi numai pentru...
Odată, într-un sat, trăia un țăran care era veșnic nemulțumit de soarta să. Întotdeauna bombănea și avea ceva de reproșat....
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău