,,Cultivăm virtutea creştină’’

A susţinut teza de doctorat în teologie în 2010 la Universitatea ,,Lucian Blaga’’ din Sibiu. Este preot la capela studenţească ,,Întâmpinarea Domnului’’ din incinta Universităţii de Stat din Moldova. Cadru didactic universitar. Conduce un Centru social bisericesc şi Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi. Este ambasador al învăţământului de calitate în proiectul Educaţie Durabilă, promovat de Asociaţia ,,Catalactica’’.

– În Postul Mare, înaintea Sfintelor Sărbători de Paşti, părinte Octavian, aţi venit cu o apariţie editorială ,,De la suflet la suflet’’. Este ca o rază de lumină.

– Mulţumesc lui Nicolae Dabija că m-a îndrumat să scot această broşurică de cugetări creştine pentru omul de azi, ca să nu rămână numai nişte meditaţii pe paginile presei. Sunt mici articole pe care le publicăm săptămânal, adresate omului, atât celui care vine la biserică, dar încă nu se regăseşte aici, cât şi celor care nu au păşit pragul bisericii. După anii ’90 lumea a început să vină tot mai mult la biserică. Am impresia că unii vor să demonstreze: vedeţi mă duc acolo unde mi-a fost interzis. Dacă cineva vine doar din astfel de considerente, el nu stă prea mult în biserică, însă mulţi, venind din alte porniri, pline de trufie, au descoperit o altă lume, L-au descoperit pe Dumnezeu, şi şi-au schimbat viaţa.

– Am citit nişte extrase dintr-o cuvântare a Dumneavoastră, la un seminar cu profesorii din Chişinău, unde aţi fost catalogat ca ambasador al învăţământului de calitate. Şi acolo spuneaţi că din triumviratul pentru educaţie: Familia, Şcoala, Biserica, unii încearcă să scoată o componentă. Vor să scoată Biserica. De ce chiar şi în zilele noastre, după ce au fost deschise atâtea libertăţi, unii continuă să se îndepărteze de Biserică?

– Nu este o noutate: Biserica pe pământ este una luptătoare cu forţa malefică. Chiar în primele file din Biblie vedem nu numai prietenii lui Dumnezeu, dar şi duşmanii Lui. Psalmistul spune ,,Zis-a cel nebun, în inima sa – nu este Dumnezeu.” Glasul acesta îl reauzim în diverse forme. Toate societăţile, chiar şi epoca de aur a creştinismului, cunosc feţe luminate, dar şi oameni răzvrătiţi.

– Şi atunci, venim la subiectul învăţământul religios în şcoală.

– Sunt păreri împărţite faţă de elementul religios în societate, şi în special în învăţământ. Putem spune că în criză se află atât învăţământul religios, cât şi cel teologic. Trebuie să pornim de la noi, cei care semănăm cuvântul lui Dumnezeu. În acelaşi timp, oamenii cu funcţii de decizie ar fi bine să conştientizeze că într-o şcoală se merge cu educaţie religioasă. Avem prea puţini specialişti în domeniul psiho-pedagogiei, care odată cu cunoştinţele de teologie ar fi în stare să transmită şi un mesaj pe înţelesul tinerilor; unii sunt buni teologi, însă nu sunt pedagogi şi invers. Religia este o disciplină la libera alegere a părinţilor. Ei decid pentru copiii lor. Biserica în ultimii ani a optat ca bazele ortodoxiei să fie obligatorii într-un trunchi comun al disciplinelor şcolare. Nu s-a izbutit şi ne mulţumim cu ceea ce este.

În aceste zile am trăit clipe de bucurie în satul Sălcuţa, raionul Căuşeni, alături de preoţii de acolo, Sunt 2 preoţi şi 2 diaconi – toţi sunt angajaţi în şcoală, la diverse discipline. Astfel, preotul cu diaconii şi preotesele, deci 6 persoane de la biserică, sunt în şcoală drept cadre didactice. Pe lângă disciplinele laice, la şcoala din Sălcuţa se predă religia la toate clasele şi se pun note. Pe lângă orele de religie, ei au constituit un teatru pentru copii, un ONG, un cor bisericesc, o asociaţie a misionarilor. Aceste activităţi le desfăşoară biserica în parteneriat cu şcoala. E o mare deschidere, ar trebui să căutăm astfel de exemple să vedem că sunt roade bune, multaşteptate şi binecuvântate.

Elementul religios trebuie să se regăsească în toate disciplinele, pentru că Biserica nu propagă nimic altceva, decât o morală sănătoasă. În satul Sălcuţa este acest triunghi: Biserică, Şcoală şi Familie.

– Eu am mers la Bălţi, Sângerei, Soroca, Cimişlia, Cahul, fiind prins în proiectul consacrat educaţiei durabile. M-am întâlnit cu mai mulţi preoţi, participanţi la consultări publice. M-am convins că nu toate feţele bisericeşti pot comunica cu elevii, cum nu toţi directorii de şcoli sau cadrele didactice pot comunica cu preoţii. Mă gândeam, părinte, că ar fi bine să facem nişte şcoli de vară la mănăstiri pentru profesori şi preoţi.

– A fost un frumos început. Câţiva ani s-au organizat astfel de tabere la Mănăstirea Noul-Neamţ, Chiţcani, unde lunar veneau câte 30 de profesori, învăţători care aveau tangenţe cu ora de Religie şi nu numai. Cred că e o bună experienţă şi o modalitate de a face apropierea şi comunicarea. Acum Biserica conştientizează că prin slujitorii ei trebuie să fie prezentă în şcoală nu doar la început de an sau la ultimul sunet de clopoţel, aşa cum a devenit tradiţional în multe localităţi. Evident că mulţi preoţi nu pot să-şi facă loc în şcoală. În schimb preotul poate încuraja pedagogii care sunt predispuşi pentru a preda disciplina de religie.

Totul porneşte adesea de la zero, nu sunt manuale, nu sunt planuri. În acest sens, ar fi perfect ca în fiecare biserică să fie şi un profesor de religie. În multe localităţi există o formulă: dascălul sau preoteasa să fie şi profesor de religie.

– Ştiu că dumneavoastră sunteţi autorul unui curriculum pentru a preda Religia în şcoală…

– Nu sunt eu de unul singur, au participat mai mulţi la elaborare.

– Şi atunci, vreau să vă întreb despre alfabetul cunoaşterii teologice, ca elevul să înveţe a citi şi a înţelege religia. Cartea Sfântă are mânăturile ei, un limbaj implicit al pildelor. Cartea Sfântă înseamnă simboluri, este o hermeneutică, o ştiinţă întreagă care studiază limbajul biblic. Sunt elementele acestea prezente în curriculumul şcolar?

– Sigur că sunt, conştientizând faptul că Biserica propovăduieşte cele 3 virtuţi teologice: credinţa, nădejdea şi dragostea, care nu sunt pur şi simplu nişte daruri cereşti. Nimic nu vine de la sine, noi cultivăm virtutea creştină, nu numai că vorbim despre ea, dar o cultivăm prin astfel de ore în instituţiile de învăţământ. Evident că este nevoie şi de un pedagog iscusit care ar şti să explice aceste lucruri. Este nevoie de lecţii de trăire sufletească, să nu fie doar o informaţie seacă. Teologia de astăzi este plină de scolastică, secătuită de vlaga duhovnicească. Mulţi conştientizează nişte lucruri, însă nu-şi schimbă viaţa, de aceea, Pildele din curriculum includ vieţile Sfinţilor Părinţi, care au scris trăind şi trăind au scris. Noi trebuie să ne axăm pe aspectele trăirii pentru credinţă.

– Părinte, ştiu că sunteţi iniţiatorul unui program de master la Univeristatea de Stat din Moldova şi aveţi chiar 85 de studenţi, pare-mi-se…

– Acum avem aproape 80 de studenţi la 3 facultăţi aparte. Sunt angajat la Catedra de lingvistică generală, fiindcă de acolo am pornit. Apoi ne-am extins de la litere la psiho-pedagogie şi la istorie. La Facultatea de Litere am propus programul Studii filologice şi spiritualitate creştină. Deja avem prima promoţie, au absolvit peste 20 de masteranzi, majoritatea sunt din biserică, slujitori, preotese, sunt şi din mediul monahal, dar şi oameni care au venit dintr-o firească pornire şi căutare de a-L cunoaşte pe Dumnezeu şi de a-şi schimba viaţa. Omul simplu crede şi nu cercetează, dar omul învăţat ajunge la nişte convingeri prin studii, căutare, diverse frământări lăuntrice. Aşa că, au ajuns să studieze aceste programe şi oameni din domeniul sportului şi al economiei, al tehnicii. S-au împrietenit şi s-au regăsit.

– Îi văd la Biserica ,,Întâmpinarea Domnului’’, unde vin împreună cu copiii.

– Da, este adevărat. La Facultatea de Litere de 7 ani promovăm un pachet de discipline opţionale şi constatăm că, după jumătate de an, dispar anumite bariere şi se apropie tinerii de biserică, lucrurile acestea ne bucură. La Universitatea de Stat din Moldova nu numai că sunt propuse anumite programe cu caracter creştin, dar există o comunicare a preoţilor parohiei universitare cu toate subdiviziunile, ne întâlnim cu profesorii şi cu studenţii. Dar cea mai frumoasă şi sublimă întâlnire este la rugăciune.

– Am înţeles că de curând la Universitatea de Stat din Moldova se va deschide şi o facultate de teologie şi litere.

– Nu ştim de care domeniu va fi legată, în orice caz, ideea teologiei sau, mai bine zis ideea revenirii teologiei la Universitatea de Stat din Moldova se discută de ani buni. Acum este în reparaţie blocul 2 de studii, care a aparţinut pe timpuri teologiei. Am putea spune că Universitatea de Stat din Moldova s-a născut pe temelia unei şcoli duhovniceşti, aici a activat Seminarul Teologic din Chişinău, care pregătea slujitori ai cultului ortodox. A fost o perioadă de reştriştie, care a şters tot ce a aparţinut Bisericii. Au rămas doar edificiile. În anul 1991 este redeschisă Facultatea de Teologie, dar iarăşi în urma tuturor frământărilor n-a fost posibilă o continuitate a ei în mediul academic universitar, din aceste considerente nu avem nicio instituţie de învăţământ superior teologic care ar fi acreditată. Iar necesitatea se simte. În acest sens avem toată susţinerea rectorului Universităţii de Stat din Moldova. Este un obiectiv de a constitui o facultate clasică anume de teologie. Vom avea nevoie de ajutor şi sperăm să-l găsim la Universitatea ,,Alexandru Ioan Cuza’’ din Iaşi, ei au făcut un salt înainte, au cadre didactice deja pregătite. Avem o bună colaborare şi cu Universitatea ,,Lucian Blaga’’ din Sibiu, cu universităţile din Alba Iulia şi din Craiova. Totul este posibil, să ne dea Dumnezeu voinţă şi tărie.

– Şi atunci, părinte, vor veni în şcolile comunitare profesori bine pregătiţi la Universitatea de Stat din Moldova şi vor învăţa tinerii, îi vor educa în spiritul creştin, în morala bunului comportament. Vă mulţumesc.

– Doamne ajută !

Consemnare: Andrei DUMBRĂVEANU

Publicat în “Literatura şi arta”, nr. 16, 16 aprilie, 2015, pag. 2