Cum ar trebui să fie mănăstirile în zilele noastre?

D.: Cum ar trebui să fie mănăstirile în zilele noastre?

Maica Gavrilia: Ar trebui să deschidă porțile: să deschidă ușa, să primească lumea și să asculte problemele și necazurile lor. Acesta este marele ajutor pe care îl poate da un creștin…

Îmi amintesc, că într-o zi, pe când mă aflam la Mănăstirea Noul Ierusalim, a venit în vizită un grup de oameni. Strigau, se îmbrânceau, glumeau și erau îmbrăcați nepotrivit. I-am văzut de la fereastră pe când se apropiau de poarta mănăstirii. Nu am ieșit să-i văd atunci când au bătut, dar i-am văzut plecând după o vreme. Comportamentul lor era complet diferit: fiecare mergea singur pe cărare, tăcut și gânditor. Am ieșit și am întrebat-o pe Maica Stareță:

– Cine erau acești oameni?

– Ne-a vizitat un grup, copilul meu, în pantaloni scurți, rochii decoltate și așa mai departe. Au venit strigând și unul dintre ei m-a întrebat: „Gerondissa, ne acceptați așa cum suntem?” Le-am spus: „Mănăstirea nu este a mea. Îi aparține Preasfintei Fecioare.” Și au intrat.

Călugărița: Foarte bine a spus.

Maica Gavrilia: Gerondissa a continuat:

– Au intrat și peste puțin timp au început să se închine la icoane și să aprindă lumânări… Când au plecat, mi-au spus: „Este o mănăstire foarte frumoasă, Gerondissa.” „Mergeți în pace, copiii mei, și fie ca binecuvântarea ei să fie cu voi”, le-am spus. Apoi au plecat.

Vă puteți imagina cât de mult rău ar fi făcut această stareță dacă, văzându-i în atâta neorânduială, le-ar fi spus să plece?
Pentru că privind de la fereastră, am văzut cât de schimbați erau la ieșirea din mănăstire…

„MAICA GAVRILIA. ASCETA IUBIRII”, Editura Episcopiei Giurgiului, 2014