Cum îi ajută pe morţi parastasul?
16:47, marți, 28 iulie, 2015 | Cuvinte-cheie: Adrian Făgeţeanu, parastas, rugăciune pentru cei răposaţi, sfaturi duhovnicești
– Parastasul cum îi ajută pe morţi, părinte? Slujbele de pomenire?
– Păi, rugăciunile rudelor şi ale prietenilor şi ale altora şi ale Bisericii ajută foarte mult, aşa cum, atunci când cei patru prieteni l-au dus pe paralizat cu pat cu tot, au spart acoperişul şi i-au dat drumul în faţa Mântuitorului. Pentru rugăciunile celorlalţi, Dumnezeu l-a vindecat pe cel paralizat, că acela nu se ruga. Deci, rugăciunea… mult poate rugăciunea dreptului care se face pentru alţii.
De aceea, rugăciunea Maicii Domnului e cea mai primită. De aceea spune: „Ocrotitoare neînfricată, neînfruntată, ceea ce eşti bună”, nu? Să primească rugăciunile – întăreşte viaţa de obşte a creştinilor, mântuieşte pe cei ce i-ai rânduit să conducă şi Biserica şi pe toţi creştinii şi dă biruinţă din cer, ceea ce eşti una, unica, cea mai binecuvântată! Că mult poate rugăciunea dreptului, fiind cea mai dreaptă, rugăciunea ei este cu totul de ajutor. Orice cere ea, Dumnezeu împlineşte, că ea cere numai ceea ce e de folos pentru mântuire, nu altceva.
Părintele Adrian Făgeţeanu, Viaţa mea. Mărturia mea, Interviuri de Andrei Dârlău, volum coordonat de Ciprian Voicilă, Editura Areopag, București, 2011, p. 100