Cum ne putem reîntoarce la Hristos?
19:42, vineri, 1 mai, 2015 | Cuvinte-cheie: critica, dor de Dumnezeu, dragoste, dumnezeu, harul lui Dumnezeu, Hrisostom Filipescu, sfaturi duhovnicești

Este foarte important să plecăm în această călătorie de la gândul curat că Dumnezeu nu este un contabil, un tiran, un aspru judecător care pedepsește și împarte dreptatea. Dumnezeu este iubirea care topește tot întunericul lăuntric, aduce pace, bucurie și lumină, dar mai ales nu refuză nimănui nimic. Hristos invită la iubire deoarece judecata lui Dumnezeu este total diferită de judecata oamenilor.
Printr-un suspin al inimii ne putem întoarce către Doamne. Sunt oameni grăbiți și Dumnezeu intervine și îi învață să se oprească și să mai tragă aer în piept. Să vadă de unde vin și încotro se îndreaptă, să se observe, fără să se judece. Este necesar să facem loc lui Dumnezeu în viața noastră. Prin harul lui Dumnezeu suntem ceea ce suntem fiecare. Așa că este nevoie să chemăm pe Doamne în ceea ce suntem fiecare. Nu avem nevoie de haine de gală, de sărbători, de lucruri amețitoare pentru a ne întâlni cu Hristos. Să iertăm, să iubim și să mulțumim pentru orice problemă! Rușinea și critica nu schimbă pe nimeni, lumea are nevoie de dragoste.
sursa hrisostomfilipescu.wordpress.com


Să te ferești în viața ta, cât trăiești pe fața pământului de omul care te-a criticat și nu te-a cunoscut....
Ai observat, poate, prostul obicei pe care îl au unele cupluri de a-şi arunca reproşuri unul altuia, atunci când sunt...
Desaga cu profeții Piața globală de astăzi pune la dispoziția consumatorului atât bunuri materiale cât și bunuri „duhovnicești”. Un sector...
Adeseori se spune că ajungem să-l judecăm pe celălalt, din dorința de a-l îndrepta. Ne uităm la faptele lui, vedem...
Taci, dacă nu ai de spus ceva valoros! Taci, atunci cînd ai vorbit destul! Taci, pînă cînd îţi vine rândul...
„Pocăinţă şi critica personală” – Predica părintelui Maxim Melinti – paroh al bisericii „Acoperământul Maicii Domnului”, s. Ghidighici, mun. Chişinău...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău