Cum putem fi oameni ai lui Dumnezeu în ceea ce facem?
8:45, sâmbătă, 14 iunie, 2014 | Cuvinte-cheie: copil, credinta, dumnezeu, har, hristos, ortodox, probleme, religie, tineri, trecut, viata

Să înveţi să fii omul lui Dumnezeu. Să învăţaţi toţi. Să nu aşteptaţi numai de la alţii, pentru că şi cei care conduc de la catedră sunt şi ei tot oameni, oameni care au cucerit, mai mult sau mai puţin, calitatea de om al lui Dumnezeu. Trebuie să mergi dincolo de învăţător, de mamă, de tată, de profesor, şi aşa mai departe.
Să te întorci cu faţa către Învăţătorul suprem al omenirii, către Hristos, şi de la El să înveţi cum să fii om. El este Fiul Omului, El este omul în adevăratul sens al cuvântului. Noi, ceilalţi, de la copil până la moşneag, suntem oameni cu neputinţe, cu patimi, care avem în cap ceea ce ne-au băgat în cap cei fără de Dumnezeu.
În regimul trecut s-a promovat foarte mult ateismul prin învăţători şi profesori. Şi acum se plâng oamenii în vârstă: „M-a nenorocit învăţătorul, că mi-a spus că eu am fost maimuţă!” Iată ce rol nefericit au avut aceşti dascăli! N-au făcut-o de bunăvoie, dar totuşi au făcut-o şi aceste gânduri au rămas în minţile multora.
Problemele religioase sunt aşa de serioase, aşa de profunde, încât îţi trebuie un har special de la Dumnezeu ca să le poţi înţelege. Poţi fi mare profesor universitar, poţi fi mare tehnician, poţi fi mare savant şi totuşi să nu ai puterea credinţei în Dumnezeu.
Pentru că aceste probleme, problema existenţei lui Dumnezeu, problema întrupării lui Iisus Hristos, problema naşterii lui Dumnezeu pe pământ, problema Învierii sunt atât de înalte, atât de profunde, atât de cutremurătoare, încât trebuie un har special.
Un ţăran, un muncitor simplu de multe ori ne depăşeşte pe noi cei cu studii multe şi cu multă carte. Pentru că el aude şi ascultă de glasul conştiinţei. El aude inima că bate în ritm cu inima universului! Că aşa-i făcută inima omului, să bată în ritm cu universul întreg şi cu inima lui Hristos.
Şi aceasta trebuie să o facem toţi. Să ne plecăm urechea la pulsul universului! Acest univers vorbeşte despre Dumnezeu. Nu oricine este în stare să facă treaba aceasta pentru că nu toţi vor să o facă. Spun unii: „eu am studii multe, nu cred aşa ca toată baba”. Dar baba aceasta este mult mai de valoare în faţa universului decât savantul care‑L tăgăduieşte pe Dumnezeu.

Acatist – Orice astfel de rugăciune specială, poartă numele de Acatist. Prin numele de ACATIST se înţelege „Rugăciune citită în picioare”, deci...
Condac 1: Veniți, ucenicilor ai lui Hristos, care însetați după împărăția cea cerească, să îi aducem laude iubitorului nostru ocrotitor,...
Slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție. Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindenea ești și toate le împlinești, Vistierul bunătăților...
Şi a auzit regele Irod, căci numele lui Iisus se făcuse cunoscut, şi zicea că Ioan Botezătorul s-a sculat din...
Iubiţi credincioşi, astăzi nu o să vorbesc ceva din cele ale credinţei noastre, ci aş vrea să fac nişte aprecieri...
Iubiţii mei fii duhovniceşti, Astăzi pământul musteşte continuu de sângele războaielor şi al celorlalte mari nenorociri câte se întâmplă. Musteşte,...
Fertilizarea, în termeni medicali, reprezintă actul prin care este adusă pe lume o nouă fiinţă. Folosirea acestui termen, în cazul...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău