Cum răspundem necuviinţei

Întâmplarea pe care vreau să v-o povestesc s-a petrecut în vremurile noastre. Un domn a cumpărat un ziar de la o gheretă unde se vindea presa. Omul a cerut jurnalul dorit, salutându-l respectuos pe vânzător. Răspunsul a fost unul foarte nepotrivit, ziarul fiind împins cu grosolănie în direcţia lui. La acest gest, cumpărătorul a zâmbit politicos băiatului şi i-a urat o zi liniştită în continuare.

Văzând episodul consumat între cei doi, un prieten l-a întrebat pe omul cel politicos ce părere are despre o asemenea purtare grosolană: „De ce ai fost aşa de politicos cu el?“ Răspunsul a fost: „De ce nu? De ce să-l las pe el să hotărască cum să acţionez?“

Cuvântul cel mai însemnat din răspunsul omului matur este verbul „a acţiona“. Cumpărătorul de ziare a acţionat, pe când cei mai mulţi dintre noi nu acţionăm când este vorba de ceilalţi. El a fost propriul său stăpân. Nu i-a lăsat pe ceilalţi să-i determine comportamentul. A fost liber. Nu a stat la cheremul josniciei, al nerăbdării, al meschinăriei şi mâniei altora. El a fost cel care a ţinut lucrurile sub control. Nu s-a lăsat stăpânit de principiile celorlalţi oameni, ci doar de ale sale, şi nu a zis ceea ce noi spunem de multe ori: „Cât de tare a putut să mă enerveze! M-a scos din sărite! Numai când îmi aduc aminte, mi se urcă sângele la cap!“

Omul nostru, în loc să se lase transformat de atmosfera din jur, a acţionat reuşind să o transforme.

Din vol. „Vitamine duhovniceşti“, Anthony M. Coniaris, vol. I, Editura Sophia, 2007