Cum să-l învățăm pe copil frica de Dumnezeu
12:14, sâmbătă, 29 octombrie, 2016 | Cuvinte-cheie: binecuvantarea preotului, educația copilului, educație religioasă, frica de Dumnezeu, mersul la biserică, modeul parintilor pentru copii, relatia parinti copii, rugaciuni

1. Să-l deprindem pe copil să se închine până la pământ înaintea Sfintei Cruci și a sfintelor icoane și să le sărute.
2. Să-l ducem mai des la biserica lui Dumnezeu.
3. Cu mâna lui: să pună lumânări înaintea icoanelor, să dea pomelnice, să dea milostenie, să lase bănuți în cutia săracilor.
4. Să se împărtășească des cu Sfintele lui Hristos Taine.
5. Să-i dăm prescură și aghiazmă înainte de mâncare.
6. Să-l învățăm rugăciuni.
7. Să-l ducem să-l binecuvinteze preotul.
8. Să-l deprindem cu cântarea și citirea acasă.
9. În prezența copilului să purtăm discuții duhovnicești despre Dumnezeu și mântuirea sufletului.
10. Să-l deprindem să-și împartă dulciurile, chiar și bucata lui de pâine cu frații, cu surorile și alte persoane străine.
Cristea Florentina (trad. rusă), 1000 de întrebări și răspunsuri despre viața duhovnicească, Galați, Edit. Egumenița, p. 15-16


Atunci când un credincios se apropie de un preot să-i ceară binecuvântare, Domnul îl binecuvântează pe preot, iar apoi preotul,...

În localitatea Lingura, r. Cantemir, a fost dat startul Campaniei „De Crăciun devii mai bun!”, ediția a VII-a
Liturghie arhierească la hramul de iarnă al Mănăstirii Țigănești
Liturghie arhierească la hramul parohiei „Sfântul Ierarh Nicolae” din Răspopeni, r. Șoldănești
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare Episcopului Nicolae, cu prilejul zilei onomastice
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare ÎPS Arhiepiscop Sava, cu prilejul zilei onomastice
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXVII-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat Episcopului Filaret de Căpriana, un mesaj de felicitare cu ocazia prăznuirii ocrotitorului ceresc