Cum să nu trăim rugăciunea ca pe o obligație de rutină?
8:40, vineri, 27 noiembrie, 2015 | Cuvinte-cheie: despre rugăciune, întâlnirea cu Dumnezeu, probleme de viata, rugăciune, sfaturi duhovnicești, sinceritate

Rugăciunea trebuie tratată tot ca o întâlnire cu Dumnezeu. Când te pui tu față în față cu Dumnezeul tău, nu poți să-I ascunzi nimic. Nu poți să-ți furi căciula. Ai să încerci, dar n-o să-ți meargă. Cum se ajunge la rugăciune sinceră? Lăsând inima să-și facă treaba ei. Varsă-ți inima așa cum e în fața lui Dumnezeu. Abordează-L pe Dumnezeu ca pe o Persoană reală, foarte reală, cea mai reală, cea mai apropiată ție. Nu trebuie să fii timorat cu Dumnezeu. Nu trebuie să-ți găsești cuvintele cu Dumnezeu. Trebuie să fii tu însuți. E o întâlnire, nu e o datorie.
„Cât e ceasul? Opa… e de rugăciune. Hai repede! Ia Ceaslovul, dă-i, dă-i, dă-i, dă-i.” După aceea: „Bine c-am scăpat, pot și eu în sfârșit să beau un ceai.” Dar de ce nu bei de la început ceaiul acesta? Dar bea-l cu Dumnezeu. Și, după aceea, așează-te în genunchi. Pentru că după aceea Îl vei găsi pe Dumnezeul Acela pe care-L căutai; nu Acela închis în Ceaslov, ci Acela care bate la ușă: „Dă-mi și Mie un ceai!”
Noi nu Îi dăm niciodată un ceai lui Dumnezeu. Îi dăm numai păcate, numai probleme, numai stresuri, dar de ce nu-I dăm niciodată lui Dumnezeu o declarație? Nu merită măcar atât? Noi avem nevoie să auzim de la persoana iubită: „Te iubesc”. Știm bine că ne iubește, dar noi nu căutăm să aflăm asta, ci pur și simplu vrem s-o auzim. Nu este glasul ei cel mai plăcut nouă? Este. De ce nu i-ar plăcea și lui Dumnezeu să o audă, din când în când măcar, și de la tine? I-ar plăcea. Spune-I-o așa, direct. Dacă nu merge cu „slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh”, poate merge cu „îmi place de Tine, Doamne!” Încearcă și așa.
Selecții din dialogul dintre Protos. Hrisostom C. și tinerii aflați la Putna


DESPRE RUGĂCIUNE Protoiereu Alexandru Dașcheev (13.06.1893–03.12.1962)[1] Omul creștin trebuie să se roage cu toată încrederea și din tot sufletul său și...
„Ce este rugăciunea? În ce anume stă fiinţa ei cea adevărată? Cum o putem învăţa? De ce fel de simţire...
Să ia aminte la cuvintele mele cei care se roagă fără vlagă şi se revoltă atunci când Domnul întârzie să...
Să nu aştepţi duminica, sau praznic, ori sărbătoare, sau deosebiri de loc; ci precum zice Prorocul David: „În tot locul Stăpânirii...
La început a fost Fapta. La început Dumnezeu a zis şi s-a făcut. La început a fost Minunea, fapta lui...
Ce se poate face cu gândurile care fug în toate părţile în timpul cititului şi al rugăciunii? Nimeni nu scapă...
Toată lumea ştie că rugăciunea este începutul oricărui bine şi pricina mântuirii şi a vieţii veşnice. Cu toate acestea, socot...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău