Cum să punem nume copiilor
0:55, marți, 2 decembrie, 2025 | Cuvinte-cheie: copii, cum să punem nume copiilor, Filaret al Moscovei, intreaba preotul, nume creştine, nume de Sfinţi, școala părinților, teofan zavoratul

Punerea numelui nu este un lucru atât de puţin însemnat cum cred oamenii care ţin minte numele mai bine decât cunosc miezul lucrurilor şi legăturile dintre ele. Înţelepciunea omului întâi-zidit a fost pusă la încercare şi vădită prin aceea că a pus nume fiecărui suflet viu.
Prin punerea numelor de către patriarhi s-a arătat nu o dată darul străvederii şi prorocirii, însuşi Dumnezeu, când a binevoit să-i dea lui Avraam o binecuvântare nouă, plină de înţeles, asupra urmaşilor lui, i-a dat ca pe o chezăşie, ca pe o pecete, ca pe un semn de taină al binecuvântării aceleia, un nume nou.
Sfânta Biserică, ştiind că puţini sunt în stare să pună singuri nume purtătoare de binecuvântare, a rânduit minunatul obicei de a pune nume de Sfinţi, care prin harul acelor Sfinţi au întotdeauna înţeles bun şi pot aduce binecuvântare. Deosebit de bine este însă pentru acel prunc căruia i se dă nume de Sfânt nu numai după obicei, ci din credinţă şi din dragoste către Sfânt.
Sfântul Filaret al Moscovei
„La noi, numele au început să fie alese nu după Dumnezeu. După Dumnezeu, iată cum trebuie făcut. Alegeți nume din calendare: fie al Sfântului zilei când se naște pruncul, fie al zilei când se botează, fie al uneia dintre cele trei zile care urmează Botezului. Atunci lucrul se va face fără socoteli omenești ci cum va da Dumnezeu pentru că zilele de naștere sunt în mâna Domnului.”
Sfântul Teofan Zăvorâtul
Cum să educăm ortodox copilul, Editura Sophia, București, 2011, p. 39

Când un copil greşeşte se ceartă, se pedepseşte, dacă e cazul se bate dar, nicidecum nu se blesteamă. Şi eu...
“Să-l imităm şi noi pe Sfântul Mina. După cum el prin cuvântul său, prin exemplul său, prin viaţa sa ascetică,...
Iubiţii mei fii duhovniceşti, Astăzi pământul musteşte continuu de sângele războaielor şi al celorlalte mari nenorociri câte se întâmplă. Musteşte,...
Fertilizarea, în termeni medicali, reprezintă actul prin care este adusă pe lume o nouă fiinţă. Folosirea acestui termen, în cazul...
Proorocul Daniil se trăgea din seminţie împărătească, din seminţia lui Iuda, şi fiind încă copil mic a fost robit de...
Iubiți credincioși, Domnul nostru Iisus Hristos, Mântuitorul lumii, Care a dat dar și putere ucenicilor Săi, de a vindeca tot...
Pe Valea Dâmboviței, între Târgoviște și Câmpulung, se află un deal înalt numit „Dealul Cetățuia” sau „Dealul lui Negru Vodă”....
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău