Cum scăpăm de mândrie?

Pana ajungem noi sa scapam de mandrie, eu zic sa scapam de clevetire, de judecarea aproapelui, de minciunele… deci sa fim smeriti si sa ne ocupam de pacate mai mici si sa Il lasam pe Dumnezeu sa ne smereasca. Ca ne smereste. Daca ne rugam sa ne smereasca, patim cate una de nu o putem duce. Cel mai bine e sa zicem: Doamne, lucreaza cu mine sa ma vindec si eu de aceasta patima!

Smerenia o capatam multumind lui Dumnezeu pentru ce suntem, multumind lui Dumnezeu pentru darurile pe care le avem. A fi smerit inseamna sa fii constient ca esti frumos, ca esti bun, ca esti destept si sa multumesti lui Dumnezeu, sa zici: Doamne, daca Tu nu ma faceai frumos, daca nu imi dadeai puterea sa fiu bun… Multumind lui Dumnezeu ne smerim. Ai luat un zece? Doamne, multumesc! Mi-a si picat ce stiam, mi-ai dat putere sa invat, imi si place matematica… Te-a aplaudat cineva? Doamne, multumesc, ca daca nu erai Tu… Si in felul asta suntem smeriti.

Nu inseamna smerenie cand te umilesti, cand lasi de la tine, cand umbli cu capul intr-o parte, ai un zambet… aceasta este o falsa smerenie si ne dam seama ca e asa ca la un moment dat crapa zambetul asta si iese adevarata fata. Cu gandurile rele este insa o problema extrem de serioasa. Gandurile noastre au trei izvoare: de la noi, de la diavol si de la Dumnezeu.

Discernamantul inseamna sa stim de unde e gandul asta. Daca imi vin ganduri de hula, ganduri care nu au nicio legatura cu ce simt eu, nu sunt ale mele. Sunt ganduri de la vrajmas, care vrea sa imi strice bucuria ca sunt credincios si care vin, sigur, pe o spartura pe care am facut-o eu candva, cand m-am uitat la nu stiu ce, sau am facut eu o bresa prin care intra. Aceste ganduri seamana cu cuvintele pe care le auzim la televizor. Sau un alt exemplu pe care il dau: ma duc la piata si in piata se canta manele. Si unele din ele au cuvinte vulgare. Acele cuvinte sunt in capul meu, dar nu sunt ale mele.

Eu nu ma duc sa ma spovedesc, sa spun parintelui ca m-am gandit ca l-as omori pe barbatul meu daca ar pleca cu alta… ca eu nu am asemenea ganduri. Dar au sunat in capul meu. Multe dintre gandurile urate nu sunt ale noastre, sunt de undeva din preajma, din lumea noastra si trec prin noi. Alte ganduri urate vin pentru ca noi am vrea sa fim mai buni decat suntem. Negam rautatea din noi, nu Ii aratam lui Dumnezeu rautatea noastra ca sa ne-o transforme in bine. Si atunci, rautatea bagata sub pat, cand ti-e lumea mai draga scoate capul sub forma de ganduri: Te crezi sfanta? Ia uite ce iti trece prin cap!! Si atunci eu trebuie sa stiu ca ceva nu e in regula.

Fragment din conferinta Maicii Siluana Cine suntem si de ce ne-am nascut?, Fagaras, 10 iunie 2008