Cum se poate ajunge la progrese în lupta cu păcatul?

Cine sesizează progresul păcătuieşte groaznic, pentru că aşa e progresul duhovnicesc: nu poate fi măsurat, nu-i pot fi făcute diagrame. La începutul credinţei, eu îi bănuiam pe sfinţi că sunt oleacă prefăcuţi. Cum poate să spună Sfântul Apostol Pavel că e cel dintâi dintre păcătoşi? Mă gândeam că-şi aducea aminte de trecut. Dar mă uitam la sfinţii din Vieţile Sfinţilor. Ce viaţă au avut! N-au făcut nimic rău de mici şi ziceau că-s păcătoşi, şi atunci unde era progresul?

Acest dar al lui Dumnezeu de a ne vedea cum suntem nu ne lasă să vedem progresul. Dacă te uiţi în urmă, nu-ţi vine să crezi cât ai progresat. Dacă te uiţi înainte, te apucă groaza, căci vezi că nu ai făcut nimic, pentru că – oameni buni – să faci lucruri sirnple este greu. Lupta cu păcatul, la fel: Zici: de acum nu mai păcătuiesc; e aşa de simplu, e cel mai simplu lucru şi, de aceea, e şi aşa de greu, că dacă n-ar fi simplu, ar fi uşor. Lucrurile complicate sunt foarte uşoare, le iei de colo, le iei de dincolo, faci şi tu ceva complicat şi merge repede. Lucrul simplu este imposibil. Aşa că progresul să nu ne preocupe!

Nu ne interesează cât progres am făcut, ci ne interesează ce păcate am făcut astăzi: să le mărturisesc, să-mi pară rău pentru ele, să doresc din tot sufletul să nu le mai fac şi să-mi doresc să fiu cu Dumnezeu şi să mă vindece. S-ar putea ca El să îngăduie să rămân, aşa, cu un păcat până când mă voi smeri. Ce ştim noi? E o lucrare mare. Nu umblaţi după progres, nu asta contează, ci să ne mutăm gândul de la păcat la Dumnezeu – aceasta este lupta adevărată! Pocăinţa înseamnă să te lepezi de păcat, nu să fii obsedat de păcat; să te bucuri că Dumnezeu te iubeşte aşa păcătos, dar nu ca să rămâi păcătos. Mutându-ţi atenţia la Dumnezeu uiţi păcatul. Vine vremea când te iartă Dumnezeu şi nu-ţi mai aduce aminte de ceea ce ai făcut rău, dar păcatul rămâne înaintea noastră pururi. Păcat nu e numai să nu faci răul, ci şi să nu faci binele. Avem de lucru! Aşa că, să nu ne pierdem energia cu socoteala: nici câte mătănii am făcut, nici de câte ori am zis: „Doamne, Iisuse Hristoase… „. Nu înregistrarea succesului contează, căci de ce nu mai vreau să păcătuiesc? Ca să fiu fericită, ca să fiu cu Dumnezeu, să ne mutăm atenţia la El.

Din Monahia Siluana Vlad, Meșteșugul bucuriei, Editura Doxologia, Iași, 2012