Cununie oficiată în Penitenciarul nr.2-Lipcani
8:23, marți, 4 octombrie, 2022 |

Un deţinut din Penitenciarul nr.2-Lipcani şi aleasa sa de la libertate și-au jurat credinţă şi iubire în faţa lui Dumnezeu și au spus „Da” în fața preotului și a reprezentantului Agenţiei Servicii Publice, la finele săptămânii precedente.
Chiar dacă Taina Sfintei Cununii a fost oficiată în penitenciar, aceasta nu s-a deosebit de una de la libertate. Îmbrăcaţi în haine de sărbătoare, în prezența nașilor, mirii şi-au oficiat căsătoria, respectând toate tradițiile legate de căsătorie.
Căsătoria în rândul persoanelor private de libertate este un factor firesc, familia fiind cea care le oferă sprijinul necesar atunci când se confruntă cu obstacolele vieţii, iar susţinerea şi încrederea celor dragi îi motivează să preia un comportament pro-social în perioada detenţiei, orientat spre reintegrarea eficientă în societate.
Menționăm că, de la începutul anului curent, în rândul persoanelor private de libertate au fost înregistrate 86 de căsătorii.
Sursa: http://anp.gov.md/





Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXVIII-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană
Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova împlinește astăzi 33 de ani de slujire în treapta de Mitropolit
În localitatea Lingura, r. Cantemir, a fost dat startul Campaniei „De Crăciun devii mai bun!”, ediția a VII-a
Liturghie arhierească la hramul de iarnă al Mănăstirii Țigănești
Liturghie arhierească la hramul parohiei „Sfântul Ierarh Nicolae” din Răspopeni, r. Șoldănești
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare Episcopului Nicolae, cu prilejul zilei onomastice
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare ÎPS Arhiepiscop Sava, cu prilejul zilei onomastice