Cuvânt de învățătură în Duminica a 5-a a Sfântului și Marelui Post (a Cuvioasei Maria Egipteanca)

„Iată, ne suim la Ierusalim și Fiul Omului va fi predat arhiereilor şi cărturarilor; şi-L vor osândi la moarte şi-L vor da în mâna păgânilor.” (Mc. 10, 33)

Frați creștini! Se apropie penultima săptămână a Sfântului şi Marelui Post, după care, cu ajutorul lui Dumnezeu, să ajungem în Săptămâna Patimilor, ca mai apoi să înviem cu Hristos în ziua Sfintelor Paști.

Sâmbăta viitoare se numește a lui Lazăr, când ni se amintește de învierea lui Lazăr, cel mort de patru zile. Duminica imediat următoare este închinată Intrării triumfale a Mântuitorului în Ierusalim. Ziua duminicii de azi este pregătitoare pentru pentru Ziua Intrării în Ierusalim. În Sfânta Evanghelie de astăzi ne aminteşte de convorbirea dintre Mântuitorul și ucenicii Săi în drum spre Ierusalim. Îndreptându-se spre Ierusalim, când le-a vorbit ucenicilor Săi despre evenimentele ce vor urma, pentru a-i pregăti sufletește. „Iată, zice El, intrăm în Ierusalim și Fiul Omului se va vinde, și-L vor judeca pre El, și-L vor omorî pre El și a treia zi va învia.”

Apostolilor le-a venit greu să înțeleagă aceste cuvinte, dar mai greu să le creadă. Văzând toate minunile săvârșite de El în Galileea, în Iudeea și auzind cuvintele ce ieșeau din gura Lui, Apostolii erau siguri că El este Mesia, Împăratul iudeilor și că ei vor trăi în mult bine în Împărăția Lui. Unii în ascuns, alții făţiş, cum au fost fiii lui Zevedeu, deja căutau să ocupe locuri de frunte în Împărăția Lui. „Dă-ne, Doamne, au spus ei, să stăm unul de-a dreapta și altul de-a stânga Ta.”

Hristos însă le-a răspuns că nu știu ce cer. „Puteți să beți paharul pe care Eu îl voi bea și să vă botezați cu  botezul cu care Eu Mă voi boteza?” Cu această întrebare le răspunde Hristos fiilor lui Zevedeu.

Într-adevăr, cu botezul Mântuitorului se pot boteza și paharul Lui îl pot bea și Apostolii, dacă ar înțelege că El nu le-a adus acea împărăție pe care o aşteptau ei, ci împărăția duhovnicească, pentru că Fiul Omului n-a venit să I se slujească, ci a venit El să slujească și să-Şi dea sufletul ca răscumpărare a multora. Acesta este conținutul Evangheliei de azi.

Frați creștini! Cât de aproape de noi sunt lucrurile spuse de Hristos și totuși cât de departe sunt ele de noi! Oare poate cineva dintre noi să fie slugă unul altuia? Cine dintre noi ar putea să primească botezul, de exemplu, al necazurilor și suferințelor unui bolnav? Sau cine ar putea bea paharul unei familii distruse, căutând să găsească o cale de salvare a acesteia? Cine singur poate să se lepede de sine, să se lepede de mândrie, de iubirea de sine sau de alte păcate? Așa după cum Apostolii au așteptat, până a murit Hristos, bunătăți și viață îndestulată pe pământ și nici n-au voit să audă de nevoia de a pătimi, așa și noi așteptăm ca cineva să vină să ne îmbunătățească viața noastră și nu vrem să credem în Hristos, să credem că viaţa noastră se poate schimba numai după ce vom servi unul pe altul în numele dragostei lui Hristos, urmându-L pe El.

Frați creștini! Ne rămâne numai o săptămână până la patimile Mântuitorului, când va trebui să suferim în sufletul nostru patimile Domnului, deoarece patimile lui Hristos trebuie să fie și ale noastre. El spune: „Cine-Mi slujește, acela Mă urmează”. Dacă noi Îl iubim pe Hristos și simțim în El adevărul vieții, atunci vom urma Lui în suferințele Lui pentru noi. Acestea o să fie și suferințele noastre pentru păcatele personale. Suferind cu El, vom suferi împreună și pentru noi și aceasta ne va aduce curăție lăuntrică, dezrobirea de păcat și pregătirea pentru a ne îngropa cu El în Săptămâna Patimilor și a învia cu El la Paști.

De pe acum începem a ne gândi la minunea învierii lui Lazăr, când vom auzi chemarea: „Lazăre, vino afară!” (In. 11, 43), când în fața noastră apare mortul de patru zile, ieșind din groapă.

Pilda evanghelică din Sâmbăta lui Lazăr ar trebui să ne amintească de noi înșine, de viața noastră şi să ne facă să-i spunem sufletului: „Suflete al meu, pentru ce dormi? Deșteaptă-te de la lucrurile tale! Dragostea lui Hristos te înconjoară ca și pe familia lui Lazăr. Ea te cheamă să iei parte la patimile mântuitoare ale Lui, te cheamă la curăție și renaştere sufletească”.

Aceste chemări, mai mult sau mai puțin clare, le auzim și noi. Dar răspundem oare cu toţii la ele? Mulțumim cu toţii Domnului că El nu ne lasă și cu răbdare ne cheamă, prin glasul conștiinței noastre, al nevoii noastre personale de înnoire și renaștere? Să-i răspundem deci într-un glas: „Doamne, revarsă peste noi Lumina dragostei Tale. Înviază inimile noastre cu patimile Tale cele Mântuitoare!”. Amin.

***

Scurtă istorisire a vieţii Mariei Egipteanca

Frați creștini! Viața Mariei Egipteanca este una dintre cele mai pilduitoare. Ea adeverește minunea biruinței puterii dumnezeiești în om, minunea schimbării unei păcătoase în sfânta pe care Biserica o cinsteşte în a cincea duminică din post. Aici vedem triumful sufletului asupra trupului, al sfințeniei asupra păcatului, al Raiului asupra iadului, al cerului asupra pământului păcătos.

Viață Mariei Egipteanca a fost descoperită de ea însăși Sfântului Zosima, care nu cu mult înaintea morţii sale a găsit-o în pustie. Ea povestește: „La 12 ani am plecat de acasă în orașul Alexandria, unde am dus o viață desfrânată, timp de 17 ani. Odată, cu același scop, am plecat cu o mulțime de oameni la Ierusalim și, ducându-mă să mă închin și eu ca toți oamenii Cinstitului Lemn al Crucii, căci era Ziua Crucii, am simţit că cineva din mulțime mă împingea afară. Am încercat acest lucru de vreo patru ori și de acum nu mai aveam puteri, dar în biserică nu am putut intra. Atunci, obosită și deznădăjduită, m-am dus într-un colț al pridvorului și plângeam. Doream tare să mă închin Sfântului Lemn. Deodată, ridicând ochii, am văzut pe perete chipul Maicii Domnului și am început cu lacrimi a mă ruga. Mi-am dat seama că păcatele mele nu mă lasă să intru. Am promis Maicii Domnului că dacă-mi dă ajutor, nu mă mai țin de păcate. M-am pornit iarăși spre ușa bisericii și s-a întâmplat o minune! Am intrat liber și m-am închinat Cinstitului Lemn al Crucii. Ieșind, m-am adresat din nou Maicii Domnului cu întrebarea ce să fac să mă îndrept. Un glas mi-a spus: „Treci Iordanul de cealaltă parte”. Am plecat spre Iordan, până la Mănăstirea Sfântului Ioan Botezătorul, de pe malul Iordanului, m-am spălat în Iordan și am intrat în biserică de m-am împărtășit. Apoi am trecut Iordanul de cealaltă parte și iată m-am așezat în pustia aceasta. Până astăzi n-am văzut om. Patruzeci de ani m-am chinuit, hrănindu-mă cu diferite ierburi. De multe ori îmi venea să mă întorc. Mă gândeam la mâncărurile ce le aveam înainte, la vinurile pe care le beam, căci de multe ori nu găseam apă de băut. Îmi venea câte odată să cânt cântece lumești, cu care cândva mă mângâiam, dar mă resemnam. Au fost cazuri când de slăbiciune cădeam la pământ. Rochia mi s-a rupt de vremuri și am rămas goală. Pielea a suferit mult din cauza căldurii, dar şi a frigului. După 17 ani m-am liniștit”.

Povestindu-i acestea, Maria Egipteanca l-a rugat pe Sfântul Zosima ca la anul viitor să vină în Joia Mare, s-o mărturisească. Sfântul a făcut aşa. A venit, dar, negăsind-o s-a mâhnit. Însă repede ea a apărut, a făcut semn de binecuvântare peste apa Iordanului și a pornit să meargă pe apă. Părintele Zosima a voit să i se închine, dar ea l-a oprit, zicându-i: „Ești preot și mai ai și Sfintele Taine”. Împărtășindu-se cu Sfintele Taine, ea l-a rugat să vină iarăşi peste un an. Când a revenit în locul acela, el a găsit trupul Mariei împreună cu un mesaj scris pe nisip, care îi cerea să o înmormânteze și îi spunea că murise imediat după Împărtășanie în anul anterior (și trupul îi fusese adus în mod miraculos acolo unde era așezat). Astfel Zosima, uimit, a început să sape, dar a obosit curând; atunci s-a apropiat un leu care a început să îl ajute după ce lui Zosima i-a trecut frica de această creatură. Astfel, Sfânta Maria Egipteanca a fost înmormântată. Zosima s-a reîntors la mănăstire, le-a povestit tuturor ceea ce văzuse și le-a dat multe sfaturi bune călugărilor și starețului. Aceasta s-a întâmplat la 1 aprilie 524. Viaţa Mariei Egipteanca a fost pusă pe hârtie mai târziu de Sfântul Sofronie, Patriarhul Alexandriei.

Amintirea Sfintei Maria Egipteanca se cinsteşte în duminica și joia din a cincea săptămână a Sfântului şi Marelui Post, pentru a arăta înaltul model de pocăință și de convertire de la păcat la viaţă sfântă.

Să ne oprim puțin la învățătura din viața Mariei. Tinerețea și-a trăit-o în desfrâu. Ea nu s-a rușinat să practice acest lucru chiar atunci când a mers în corabie spre Ierusalim la sărbătoarea Sfântului Lemn al Crucii. Am crede că a întrecut orice limită de bună cuviinţă și doar mânia lui Dumnezeu și bunătatea Împărătesei Cerești puteau converti inima ei. A fost de ajuns ca ea să-şi recunoască viaţa păcătoasă și să se roage fierbinte la icoana Maicii Domnului în biserica de la Ierusalim, ca Maica Domnului îndată să deschidă ușa inimii ei spre renaştere și să-i arate drumul spre mântuire.

Frați creștini, nouă de multe ori păcatele ni se par de neiertat, credem că nu mai avem mântuire şi că Dumnezeu a plecat de lângă noi. Dar, după cum se vede, tocmai în momentele cele mai critice, Dumnezeu și Maica Domnului sunt lângă noi. Nefățărnicia și căința din tot sufletul au întors imediat mila lui Dumnezeu și ajutorul Maicii Domnului. Aceasta este prima învățătură din viața Mariei Egipteanca. Ea ne arată că niciodată nu este prea târziu să ne pocăim de orice păcat, oricât de greu ar fi el, ca să ne învrednicim de mila lui Dumnezeu.

Primind învoire de la Maica Domnului ca să intre în biserică și să se închine Sfântului Lemn al Crucii, Maria din nou se adresează Maicii Domnului ca s-o îndrumeze mai departe ce să facă. Auzind glas că trebuie să plece în pustie, ea s-a împărtășit cu Sfintele Taine și îndată a plecat, având cu ea trei pâini nu prea mari. Cât de hotărâtă a fost Maria Egipteanca! Şi-a schimbat radical viaţa, renunțând la toate bunătățile ei. Acesta este de obicei începutul unei vieţi duhovniceşti curate – ruperea cu răul; trecerea bruscă la o viață curată; deplina abținere și ascultarea față de voia lui Dumnezeu.

Noi însă, frați creștini, niciodată nu ne gândim la așa o schimbare bruscă. Ne zbatem pe loc în mocirla păcatului și nu avem nici dorința, nici puterea de a ne lupta serios cu noi înșine, cu slăbiciunile noastre duhovniceşti. Sfântul Serafim de Sarov spune: „Fără hotărâre, cum să începi să te mântuiești?”. Iată deci a doua învățătură. Trebuie să fim hotărâți în drumul mântuirii noastre.

Din cei 40 de ani trăiți în pustie de Cuvioasa Maria Egipteanca, 17 au fost foarte grei. La început ea își amintea de viața îmbelșugată pe care a dus-o,  de petreceri și aceasta o chinuia și mai mult în pustie, dar cu timpul trupul s-a  deprins. Iată deci că sfânta ne-a întărit cuvintele Sfântului Evanghelist Matei (4, 4): „Nu numai cu pâine va trăi omul”. Viața Cuvioasei Maria Egipteanca ne amintește că nu trebuie să ne grijim din cale afară de ziua de mâine, „ajunge zilei răutatea ei” (Mt. 6, 34).

De aici putem trage a treia învățătură din viața Cuvioasei Maria Egipteanca: ea ne cheamă să ne mulțumim și cu puțin în viața noastră și să mulțumim Domnului. În sfârșit, viața Mariei Egipteanca ne arată cât este de mare grija și ajutorul lui Dumnezeu faţă de toţi cei ce-L caută pe El. Lupta Cuvioasei cu patimile naturii sale a întărit-o și a înălțat-o până acolo, încât trupul ei se supunea duhului, care-i permitea să umble pe apă „ca pe uscat”, iar inima i-a descoperit să cunoască voia lui Dumnezeu. Ea a cunoscut Sfânta Scriptură, neavând Biblie. Ea s-a învrednicit de ceea ce s-a învrednicit și Sfântul Apostol Pavel – din dușman înflăcărat al lui Hristos să devină propovăduitor al Evangheliei lui Hristos. Dumnezeu Însuşi îl întărește și îl luminează pe oricine își dă viața pentru El. Aceasta este a patra învățătură din viața Mariei Egipteanca.

Frați creștini! Să folosim fiecare dintre noi, cu ajutorul lui Dumnezeu, toate învățăturile date de Cuvioasa Maria în lupta cu noi înșine, cu robia trupului și a păcatului. Să ne rugăm la cuvioasa cât mai des. „Cuvioasă Maică Marie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi”. Amin.

Sursa: Protoiereu Victor Pleşca, Predici de peste an