Cuvântul Îanlt Prea Sfințitului Mitropolit Vladimir la începutul Postului Nașterii Domnului
8:15, joi, 28 noiembrie, 2013 | Cuvinte-cheie: evanghelia, mitropolit vladimir, naşterea Domnului, postul Craciunului, rugăciune

Iubiți întru Hristos frați și surori,
Bunul Dumnezeu ne-a învrednicit și în acest an să ajungem cu bine la începutul Postului Crăciunului – perioadă ce marchează pregătirea spirituală, cu rugăciune și asceză, pentru întâmpinarea uneia dintre cele mai mari sărbători creștine – venirea Mântuitorului Iisus Hristos în lume, prin nașterea Sa cu trup din Preasfânta Fecioară Maria – eveniment cu o încărcătură duhovnicească și istorică deosebită.
Anume la această pregătire trebuie să fim cu mare luare aminte și să știm că a posti nu înseamnă numai a renunța la anumite feluri de mâncare, dar mai înainte de toate înseamnă să ne formăm un comportament duhovnicesc pe măsura evenimentului pe care cu toții îl așteptăm.
Mai mult ca atât, cu deosebită umilință și smerenie, să cerem Atotțiitorului să ne dăruiască puterea și înțelepciunea cuvenite pentru ca să putem întâmpina și petrece sărbătoarea Nașterii Domnului după rânduiala creștinească, în unire și bună înțelegere cu semenii noștri, proslăvind Pruncul din ieslea Betleemului și ducându-ne pașii vieții după cum ne spune învățătura cea dătătoare de viață a Sfintei Evanghelii.
Să îngenunchem dar cu toții în biserici și cu gând curat să ne rugăm ca pe parcursul Sfântului Post și toată viața noastră înainte, să fim mai buni și mai înțelegători cu aproapele nostru, mai iertători cu dușmanii, mai milostivi cu cei sărmani și mai râvnitori în credința noastră. Așa să ne ajute Dumnezeu! Amin.
Cu arhierești binecuvântări,
+ VLADIMIR,
MITROPOLIT AL CHIȘINĂULUI ȘI AL ÎNTREGII MOLDOVE

Vă voi ruga, iubiţii mei, să faceţi răbdare câteva minute pentru a asculta o scurtă predică. Prilej vom lua din...
Viaţa noastră pământească este adeseori închisă ca sub o boltă întunecată. Privim în sus, privim în jos, la stânga, la...
„… ca să nu vină şi ei în acest loc de chin” (Luca 16,28) EXISTĂ O ALTĂ LUME? Iată,...
Toţi, iubiţii mei, toţi ne numim creştini. Dar ne întrebăm: suntem într-adevăr creştini? Ca să fie cineva creştin, trebuie să asculte şi...
Iată-ne, iubiţi credincioşi, ajunşi în Duminica numită şi a „tânărului celui bogat”, a cărui poveste este cuprinsă în Evanghelia de...
Perioada Postului trece ca deobicei foarte repede, tocmai din acest motiv ar fi cazul să ne oprim din agitația necontenită...
În Biserica Slavei Tale Stând, în cer a sta ni se pare, Născătoare de Dumnezeu, ceea ce ești ușa cerească,...

În localitatea Lingura, r. Cantemir, a fost dat startul Campaniei „De Crăciun devii mai bun!”, ediția a VII-a
Liturghie arhierească la hramul de iarnă al Mănăstirii Țigănești
Liturghie arhierească la hramul parohiei „Sfântul Ierarh Nicolae” din Răspopeni, r. Șoldănești
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare Episcopului Nicolae, cu prilejul zilei onomastice
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare ÎPS Arhiepiscop Sava, cu prilejul zilei onomastice
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXVII-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat Episcopului Filaret de Căpriana, un mesaj de felicitare cu ocazia prăznuirii ocrotitorului ceresc