Cuvântul nostru se aude în Ceruri

Pentru orice vorbă deşartă pe care o vor rosti oamenii vor da socoteală în ziua judecății. (Matei 12, 36)

În munţii Elveţiei, acoperiţi de zăpezi veşnice, există locuri în care călăuzele îi previn pe excursionişti să nu vorbească deloc, fiindcă cea mai mică vibraţie a aerului ar putea produce avalanşe de zăpadă şi riscul de a se prăbuşi cu toţii în prăpastie. Cine ar fi putut crede că un singur cuvânt rostit ar putea avea asemenea consecinţe teribile? Influenţa morală a cuvintelor pe care le rostim este însă infinit mai mare. Un cuvânt nelalocul lui, pe care atât de des şi cu atâta uşurinţă îl lansăm în vânt, poate determina evenimente cu un ecou care se poate prelungi secole la rând, iar în ziua judecăţii ne va fi dat, poate, să aflăm ce urmări catastrofale a avut cuvintele noastre.

În acea zi vom da socoteală „pentru orice vorbă deşar­tă”. „Cuvintele deşarte” sunt cele ce se nasc dintr-o existenţă deşartă, cuvinte inutile, frivole, de multe ori vătă­mătoare. Asemenea cuvinte goale pot trece, în lipsă de alte preocupări, din gură în gură: ele pot, nu arareori, întina pro­filul moral al unui om, pot provoca răni, exprimând bucu­rie faţă de eşecul altuia, pot deveni, din vorbe goale, vorbe pline de venin.

Tot „cuvinte deşarte” pot fi socotite şi acele discuţii care ating zona sacră a vieţii de familie, sau care, sub forma unor glume sau aluzii nelalocul lor, pot face să se clatine temeliile fericirii conjugale. Să arătăm maximă pru­denţă în utilizarea cuvintelor.

Cuvintele noastre să exprime adevărul, să fie simple, sincere, doritoare de bine şi prisositoare în dragoste. „Cuvântul vostru să fie întotdeauna plă­cut, dres cu sare, ca să ştiţi cum trebuie să-i răspundeţi fiecăruia” (Coloseni 4. 6), spune Sfântul Apostol Pavel.