Cuviosul Serghie de Radonej – teologul Sfintei Treimi

Din cadrul Bisericii Ortodoxe Ruse s-a ridicat Sf. Serghie de Radonej – cel care este considerat ziditor al culturii spirituale ruse, dar şi cel care a inspirat şi sădit în Rusia rugăciunea contemplativă.

În lucrarea duhovnicească Sf. Serghie se arăta destul de sârguincios din tinereţe, cufundându-se în tăcere, deplină singurătate, practicând un mod aspru de vieţuire, nevoinţă şi post – toate împreunate cu rugăciune râvnitoare şi priveghere neîncetată. Într-atât a sporit în cele duhovniceşti, încât veneau la el mai mulţi oameni după ajutor, sfaturi şi binecuvântări.

În mănăstirea pe care a înfiinţat-o la graniţa de nord a Cnezatului Moscovei, Sfântul Serghie îi învăţa pe călugării novici adevărata vieţuire duhovnicească. Se formase cu timpul în această mănăstire o adevărată şcoală duhovnicească, unde a înflorit mişcarea contemplativă în toată partea de nord-est a Rusiei, un loc unde se practica şi se trăia teologia Sfintei Treimi, fapt ce contribuia în mod vital şi deosebit la renaşterea societăţii şi statului rus într-un chip duhovnicesc.

Dar până a înfăptui această lucrare teologică de înaltă anvergură, care presupunea „îndumnezeirea” omului sau unirea lui cu Dumnezeu, Cuviosul Serghie s-a cercetat îndelung timp pe sine, trecând prin iureşul şi strâmtorările cauzate de lupta cu patimile şi uneltirile diavoleşti, ieşind întărit din acest război nevăzut şi ajungând să săvârşească minuni încă fiind în viaţă, prin puterea Sfintei şi de viaţă făcătoarei Treimi, în a cărei cinste a întemeiat mănăstirea unde se nevoia.

Îndelungata sa nevoinţă, bineprimită de către Bunul Dumnezeu ca o jertfă fără prihană, a făcut din Cuviosul Serghie un om ceresc, un înger pământesc şi locaş al Duhului Sfânt în care lumina harul dumnezeiesc în chip minunat.

Ca om al rugăciunii şi al contemplării, Cuviosul Serghie a iubit rugăciunea neîncetată, iar pacea şi concentrarea lăuntrică au fost tot ceea ce novicele isihast Serghie a căutat cu cea mai mare nevoinţă şi osârdie, timp de mai bine de doi ani, parcurgând o cale plină de ispite, pe care le-a învins, ajungând la o transformare duhovnicească care i-a dat puterea de a săvârşi minuni, atingând starea de sfinţenie, încă în trup fiind.

Cu toate acestea, în orice minune pe care o săvârşea, Cuviosul Serghie căuta să nu se evidenţieze, micşorându-se pe sine şi preamărind pe Dumnezeu, pentru că prin darul dat lui de la Dumnezeu, putea săvârşi aceste minuni, iar Cuviosul Serghie se considera pe sine nevrednic de aceste daruri dumnezeieşti.

Serghie dorea să vadă lumina necreată de pe Tabor, dar nu cunoştea încă în ce fel putea să facă aceasta, însă, având chemarea de la Dumnezeu spre o astfel de activitate, Cuviosul Serghie a ajuns a fi corabia în care S-a sălăşluit Dumnezeu, după cum l-a numit Epifanie.

(Serghei Crudu, „Cuviosul Serghie de Radonej – teologul Sfintei Treimi. Aspecte teologice și de pedagogie social-religioasă”, în: vol. Educația din perspectiva valorilor, Tom XI: Summa Theologiae, ed. Octavian Moșin, Ioan Scheau, Dorin Opriș (București: Eikon, 2017), pp. 288-292)