Dacă aducem mulţumire lui Dumnezeu, înseamnă că suntem oameni care ne învrednicim de mântuire…
19:48, luni, 14 decembrie, 2015 | Cuvinte-cheie: arhimandrit Zaharia Zaharou, liturghie, multumire, pocăinţă, sfaturi duhovnicești
Biserica este împărtăşirea darurilor Sfântului Duh, iar noi intrăm în împărtăşirea acestor daruri aducând mulţumire lui Dumnezeu. Tradiţia Bisericii noastre ne învaţă să mulţumim lui Dumnezeu în miezul Sfintei Liturghii.
Nu trebuie să uităm că Liturghia, înainte de toate, este o mulţumire adusă lui Dumnezeu pentru toţi sfinţii Săi şi îndeosebi pentru Maica Domnului. Atunci când mulţumim lui Dumnezeu pentru toate câte ne-a dat devenim părtaşi Bisericii. Oricine aduce mulţumire pentru toate binefacerile revărsate asupra lui sau întregului trup al Bisericii devine vrednic de mântuire.
Învăţându-ne să aducem încontinuu mulţumire lui Dumnezeu, ne învrednicim de o continuă şi adevărată pocăinţă care nu are sfârşit pe pământ. Aducând mulţumire lui Dumnezeu continuu, nu facem decât să ne păstrăm un duh smerit. Acest duh smerit atrage în noi şi mai mult darurile lui Dumnezeu. Cu cât mulţumim lui Dumnezeu mai mult, cu atât El ne deschide ochii inimii ca să vedem şi mai bine binefacerile şi darurile Lui.
Vine clipa când nu mai suntem în stare să-I mulţumim lui Dumnezeu aşa cum am dori şi ne pocăim, pentru că El e vrednic de mai mult decât suntem noi în stare să-I oferim. Aceasta este adevărata pocăinţă care nu are sfârşit pe pământ. Dacă aducem mulţumire lui Dumnezeu, înseamnă că suntem oameni care ne învrednicim de mântuire.
Arhimandritul Zaharia Zaharou
sursa Ziarul Lumina