Dacă iubești pe cineva, îl iubești cu scăderile lui cu tot, cu patimi cu tot, cu răutăți cu tot…
14:48, marți, 14 octombrie, 2014 | Cuvinte-cheie: iubirea aproapelui, patimi, sfaturi duhovnicești, Teofil Pârâian, virtute

Ar trebui să ne fie rușine de câte ori în sufletul nostru se ivesc niște răutăți care ne depărtează de „omul de lângă noi”.
De fapt, omul de lângă noi este omul cel mai însemnat. Nu trebuie să ne gândim la oameni de peste mări și țări (care ne sunt apropiați și ei), ci trebuie să-l avem în vedere pe omul de lângă noi, pentru că Dumnezeu l-a pus lângă noi. Cei care suntem aici, de pildă, suntem pentru că vrea Dumnezeu să fim așa. Dumnezeu vrea să fim bucuroși unii de alții și să împlinim ceea ce lipsește. Asta face iubirea: împlinește, completează, adaugă.
Dacă ai pe cineva apropiat, îi treci cu vederea și defectele. Dacă iubești pe cineva, îl iubești cu scăderile lui cu tot, cu patimi cu tot, cu răutăți cu tot. Dacă nu-l iubești, nu-l iubești nici cu calitățile lui, nu-l iubești nici cu virtuțile lui. Sigur, fiecare dintre noi avem și virtuți, avem și scăderi, dar iubirea acoperă scăderile și completează acolo unde este de completat și pune în evidență acolo unde este ceva de pus în evidență.
Numai că până acolo este departe! Este departe în înțelesul că trebuie să rezolvăm odată patimile, răutățile, scăderile, insuficiențele, să trecem peste toate și atunci vine iubirea, care e fericire.
Din Arhim. Teofil Părăian, Din vistieria inimii mele, Ediţie îngrijită de Aurelian Popescu, Editura Craiova, Craiova, 2000, p. 13

Precum voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi asemenea; Şi dacă iubiţi pe cei ce vă iubesc, ce...
Pericopa evanghelică din această duminică ne vorbește despre mijloacele care ne stau la îndemână pentru a ne putea mântui. Totodată...
Să avem o relație corectă cu semenii noștri! Nu se cădea, oare, ca şi tu să ai milă de cel...
Un dialog între un pelerin și un duhovnic. Pelerinul: Binecuvântați, Părinte. Părintele: Domnul să te binecuvânteze, fiul meu. Ești singur?...
Judecata lui Dumnezeu nu înseamnă că Dumnezeu ne va măsura virtuţile, că ne va evalua priceperea în materie de credinţă....
Să nu vă fie niciodată scopul, banul și puterea. Astea două vă distrug, vă pierdeți sufletul. Că vouă o să...
Ca să fim fericiți, trebuie să iubim mai presus de orice pe Dumnezeu și pe aproapele nostru ca pe noi...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău