De câte ori, și când trebuie să ne împărtășim? - Portalul "Moldova Ortodoxă" | Portalul "Moldova Ortodoxă"
Header image

De câte ori, și când trebuie să ne împărtășim?

19:19, sâmbătă, 24 martie, 2018 | Cuvinte-cheie: , , , ,

Mai există și o altă problemă: mulți se împărtășesc o dată pe an, alții de două ori pe an, alții de mai multe ori. Pe care dintre aceștia îi vom ferici?

Pe cei care se împărtășesc doar o dată, de mai puține, sau de mai multe ori? Nici pe cei care se împărtășesc doar o dată, de puține sau de mai multe ori, ci pe cei care se apropie de Sfântul Potir, cu inima curată și cu viață neîntinată! Ceilalți, fiind păcătoși și nepocăiți, rămân departe de Preacuratele Taine, pentru că altfel, îi așteaptă judecata și osânda!

Sfântul Apostol Pavel ne spune: ”Astfel, oricine va mânca pâinea aceasta, sau va bea paharul Domnului cu necucernicie, va fi vinovat față de Trupul și de Sângele Domnului. Căci cel care mănâncă și bea cu necucernicie, osândă își mănâncă și bea, nesocotind Trupul Domnului” (I Cor. 11, 27-29). Adică, va fi pedepsit atât de aspru ca și răstignitorii lui Hristos, de vreme ce și aceia, s-au făcut vinovați de păcatul împotriva Trupului Său.

Mulți dintre credincioși au ajuns într-o asemenea stare de disprețuire a Sfintelor Taine încât, deși plini de răutăți nenumărate, nu se îndreaptă deloc, ci se împărtășesc de Sărbători nepregătiți, neștiind că condiția Sfintei Împărtășanii nu este Sărbătoarea, ci așa cum am spus, conștiința curată. Și cel care nu simte nici un rău în conștiința lui, trebuie să vină în fiecare zi la dumnezeiasca Împărtășanie. La fel, cel care este împovărat de păcate, și nu se pocăiește, trebuie să nu se împărtășească, în nici o sărbătoare.

De aceea, vă și rog din nou pe toți, să nu vă apropiați de Tainele Dumnezeiești așa, nepregătiți, și pentru că o cere sărbătoarea, ci dacă vreodată vă hotărâți să luați parte la Dumnezeiasca Liturghie și să vă împărtășiți, să vă curățiți bine pe voi înșivă, cu multe zile înainte, prin pocăință, rugăciune, milostenie, și grijă pentru lucrurile duhovnicești.

Sf. Ioan Gură de Aur, Mersul la Biserică, Traducere de Pr. Victor Manolache, Galați: Editura Egumenița, 2015

Contact Form Powered By : XYZScripts.com