De ce nu se fac nunţi în posturi?
15:11, miercuri, 3 iunie, 2015 | Cuvinte-cheie: crearea familiei, cununie sambata, nunţi în posturi, Parintele Nicolae Tanase, preoti, sfaturi pentru tineri, zile pentru cununie

De ce nu se fac nunţi în posturi?
Pentru că nunta este bucurie şi trebuie însoţită şi de o masă. Iar în posturi nu se mănâncă de dulce, dar nu numai pentru asta. Pentru că am putea să facem o nuntă cu mâncare de post, dar asta nu-i permis. Pentru că bucuria nunţii nu poate să umbrească tristeţea postului. Şi mai este ceva. Am zis că nunţile nu se fac sâmbăta. Mai înainte nu se făceau nici duminica, se făceau numai marţea şi joia. Lunea, miercurea, vinerea post, sâmbăta pentru morţi, duminica este Ziua Învierii, şi deci nu puteai să vii cu bucuria ta peste bucuria Învierii. Şi atunci nunţile se făceau marţea şi joia cum ne-a arătat şi Sf. Ioan Gură de Aur. Acum unii preoţi, la presiunea credincioşilor, mai cedează.
Dumneavoastră spuneţi că sâmbăta nu trebuie să se facă nunţi. Atunci de ce marea majoritate a preoţilor acceptă acest lucru şi chiar participă la aceste nunţi, care numai creştine nu sunt?
Păi, din motivele pe care le-am spus înainte. La presiunea creştinilor, preoţii execută. Dacă vreţi, încercaţi asta, să vedeţi. Nu mai merge, pentru că oamenii şi-au făcut lege pentru ei.
Aţi spus că nu se fac nunţi sâmbăta. În ce zile este bine să se facă nunţi?
Păi aşa să faci nuntă, cum am zis, iar dacă faci duminica s-o faci dimineaţa, la Liturghie. Nu ştiu cum este la dumneavoastră, dar la noi la nuntă sunt 10, 12, 30 de persoane, 50 cel mult, la nuntă. De ce? Pentru că ceilalţi vin seara la masă.
Din Părintele Nicolae Tănase, Soțul ideal, soția ideală, Editura Anastasis, Sibiu, 2011, p. 135-136


Soţii ortodocşi trebuie să fie conştienţi de faptul că amândoi se împărtăşesc de păcat şi de greşeli. Trebuie însă ca...
Pentru că suntem diferiţi, avem motive diferite pentru care vrem să ne căsătorim. Totuşi la Sfânta Liturghie aflăm că în...
În Serghiev Posad cunosc un pictor care a hotărât să se căsătorească. El s-a rugat Domnului și Maicii Domnului, spunând:...
E atât de trist că se promovează într-un stil acerb ideea relaţiilor intime înainte de căsătorie, ca şi cum ar...
Când vă veţi alege soţul, încredinţaţi-vă că nu este un om necomunicativ – în care caz nu va avea prieteni....
În perioada actuală, numărul cuplurilor care se căsătoresc este într‑o scădere continuă, iar cifrele divorțurilor înregistrează anual creșteri din ce...
Bineînţeles, atunci când sunt doar un copil sau doi ies din ei nişte consumatori. Trei copii este minimul necesar. Dacă...
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău
Postul Naşterii Domnului – timp sfânt al pocăinţei, al rugăciunii şi al faptelor bune
Parastas pentru Arhimandritul Ermoghen (Adam), la doisprezece ani de la mutarea sa la Domnul