De ce postim?
22:45, marți, 16 iunie, 2020 | Cuvinte-cheie: Adrian cocosila, cum sa postim, de ce postim, folosul postului, postul, postul adevarat
Postim pentru a recupera raiul pierdut. Sfântul Vasile cel Mare mărturisește că „postul are aceeași vechime ca și omenirea”.
Amintim că, înainte de caderea omului în pacat, Adam și Eva erau vegetarieni. Consumul de carne a fost permis de Dumnezeu după Potop. Dacă omul în rai postea, înseamnă că postul nu aduce o pervertire a firii omenești. El nu trebuie privit ca o pedeapsă, ci trebuie ținut cu bucurie.
Sfântul Maxim Mărturisitorul spune că trebuie „să mâncăm pentru a trăi, nu să trăim pentru a mânca”. Așadar, în post trebuie să căutăm să reducem o parte din hrana materială pentru a spori hrana spirituală. Încercarea noastră de a pregăti mâncăruri cât mai alese de post, denotă un atașament pătimaâș față de lume. E semn că suntem stăpâniți de pofte și plăceri. Iar atunci când nu avem parte de mâncăruri alese, dar dublam cantitatea de hrană vegetală, ajungem la îmbuibare și nu mai putem vorbi de post.
Postul cel adevărat nu stă doar în evitarea unor alimente. Dimpotrivă, fără rugăciune el poate duce la slăbirea trupului. Dar prin rugăciune, trupul este întărit. Biserica a fost tot timpul atentă la acest aspect. Nu a căutat niciodată să slăbească trupul. Ea oferă pogorăminte celor aflați în boli și suferințe, adică nu le mai cere acestora să postească, arătând prin aceasta dragoste și nu dispreț față de trup. Ea a vestit neâncetat ca atunci când trupul suferă, nu mai este nevoie de o nevoință în plus.
Adam și Eva prin neascultare s-au hrănit din darurile lui Dumnezeu, uitând de El. Iar acest gest a făcut ca omul să se alipească pătimaș de lume. Lumea a devenit un mijloc de satisfacere a poftelor și a încetat să-L mai descopere pe Dumnezeu în ea. Prin post, omul caută să se elibereze de toate poftele care au pus stăpânire asupra sa, ca să se raporteze într-un mod corect față de Dumnezeu, lume și semeni. Postim ca să transformăm alipirea noastră patimașă față de lume în iubire milostivă. Ne eliberăm de păcate și ne curățăm simțirile. Iar atunci când omul are simțurile curate are parte de o putere sporită de rugăciune, vede în fiecare om pe Dumnezeu și astfel postul devine un câștig și nu o pierdere cum adeseori este privit.
Țineți postul din dragoste și fără constrângeri și veți avea parte de multe binefaceri.
Adrian Cocoșilă