De ce să fim trişti în post?

Din păcate, postul, sensul său adevărat, duhovnicesc, a fost denaturat de la o generaţie la alta, până când aproape că nu-l mai înţelege nimeni. A rămas doar ca atitudine a creştinilor practicanţi care frecventează consecvent biserica, dar, în majoritate, şi aceştia îl reduc la dimensiunea gastronomică. Este bun şi necesar, recomandabil şi medical!

Astăzi este destul de extinsă în lume – nu numai creştină – opţiunea pentru un regim vegetarian. A apărut chiar un curent: vegetarianismul. Dar „vegetarienii” nu sunt postitori, în sensul duhovnicesc. Ei schimbă doar o dietă cu alta. Dimensiunea postului, în Biserica noastră Ortodoxă, este una profund sufletească, duhovnicească. Şi în nici un caz nu este marcată de o tonalitate negativă.

Mântuitorul lisus Hristos i-a dezaprobat explicit pe cei care, postind, se complac într-un fel de tristeţe existenţială, ca şi când ar spune: „Iată, trebuie să fim trişti, deşi facem un lucru care ne face bine… “. „Tu însă, – zice Domnul, adresându-Se fiecăruia– când posteşti, unge capul tău şi faţa ta o spală, ca să nu te arăţi oamenilor că posteşti, ci Tatălui tău, care este în ascuns şi Tatăl tău, care vede în ascuns, îţi va plăti ţie” (Matei 6, 17-18). De ce să fim trişti când, datorită înfrânării şi unui comportament echilibrat biologic, gândul îmi este mai înaripat, ideile mai limpezi, mintea – controlată şi vorbirea – responsabilă?

Din Casian, Episcopul Dunării de Jos, Scara Căinței, Editura Episcopiei Dunării de Jos, Galați 2003, p. 51