De ce spune Hristos să ne cinstim părinții?

Dumnezeu dorește foarte tare ca părinții să fie cinstiți de copiii lor. Pe copiii care-și cinstesc părinții, Dumnezeu îi răsplatește cu mari daruri și cu multe bunătăți, în schimb, pe cei care încalcă aceasta lege, îi pedepsește cu necazuri mari și cu rele multe.

Căci spune Scriptura: „Cel ce va grăi de rău pe tatăl său sau pe mama sa, acela să fie omorât” (Iesirea 21, 17). Iar pentru cei ce-și respectă părinții scrie: „Cinstește pe tatăl tău și pe mama ta, ca să-ți fie bine și să trăiești ani mulți pe pământ…” (Iesirea 20, 12).

Acestora din urmă Dumnezeu le dă o răsplată care îndeobște se socotește a fi un mare dar: bătrâneți fericite și zile îndelungate. Celor, însă, care nesocotesc legea respectului datorat părinților Dumnezeu le dă o pedeapsă socotită a fi răul cel mai cumplit, anume moartea prematură, înainte de vreme.

Pe primii îi atrage să fie iubitori cu părinții făgăduindu-le cinstiri, în timp ce pe ceilalți, chiar și fără voia lor, îi ajută să nu-și mai disprețuiască părinții, făcându-i să se teamă de pedeapsă. Cu alte cuvinte îi face să devină fii buni, de frică.

Dumnezeu nu poruncește ca fiul care-și lovește părintele să fie pedepsit cu moartea și nici după ce acesta e dus legat la tribunal nu spune să fie dus și arătat tuturor în piață și apoi scos din oraș; aceasta pur și simplu pentru că tatăl însuși își duce fiul netrebnic în centrul cetății; și nici nu trebuie să arate vreo dovadă cuiva, pentru că oricum îl cred toți. Și pe bună dreptate. Un părinte, care de dragul copilului său a cheltuit bani și câte și mai câte, nu s-ar fi făcut acuzatorul lui dacă acesta nu l-ar fi rănit sau nu l-ar fi vătămat foarte tare.

Așadar tatăl își duce fiul în mijlocul cetății, cheamă tot poporul și anunță de față cu mulțimea ce acuzație îi aduce. Atunci toți cei care-l aud iau câte o piatră și o aruncă în fiul care și-a lovit părintele.

Legislatorul nu voiește ca oamenii cetății să fie doar martorii pedepsei, ci și participanți la ea. Fiecare, văzându-și mâna dreaptă cu care a aruncat piatra în capul fiului sacrileg, va avea un bun prilej să-și aducă întotdeauna aminte de întâmplare și să se îndrepte dacă e pe cale să greșească. Legislatorul ne mai lasă să înțelegem ceva, anume că cel ce-și jigneste sau își răneste părinții nu numai față de ei a greșit, ci față de toți oamenii.

De aceea îi cheamă pe toți să ia parte la pedeapsă, ca și cum toți ar fi fost vătămați și loviți; de aceea adună la un loc tot poporul și toata cetatea, ca să-i învețe și pe cei ce n-au nici o legătură să se revolte când părinții sunt loviți sau atacați în vreun fel, ca și cum vătămată ar fi întreaga fire omenească. Îi învață să alunge din mijlocul lor un asemenea om, ca pe o boală contagioasă sau o boală de rând. Să-l alunge nu numai din oraș, ci și din lumina vieții. Un asemenea sacrileg este un dușman public, este vrăjmașul tuturor oamenilor, al lui Dumnezeu, al firii, al legilor și al vieții pe care noi toți o împărțim. Le poruncește tuturor să ia parte la execuție ca și cum ar participa la curățarea cetății.

Sfântul Ioan Gură de Aur, Părinţi, copii şi creşterea lor, Editura Panaghia, Bucureşti, 2009, p. 29