De ce uneori Domnul nu ne ascultă rugile?

Dumnezeu îi ascultă şi pe demoni. Când Mântuitorul s-a întâlnit cu acel demonizat din ţinutul Gadarenilor, diavolii au strigat din demonizat: „Te rugăm, te rugăm” – deci se rugau. „Şi L-au rugat zicând: «Doamne, nu ne trimite în Iad, trimite-ne în porci».” (Mc. 5:12). Dacă Dumnezeu i-a ascultat şi pe demoni, cu cât mai mult nu va asculta făptura lui care vrea să se întoarcă spre pocăinţă, spre mântuire? Deci Dumnezeu ascultă toate rugăciunile, dar în special rugăciunile care sunt spre bine, spre folos – pentru că spune Sfântul Apostol Iacov: „Cereţi şi nu primiţi, pentru că cereţi rău” (Iac. 4:3). Fiii lui Zevedeu îi cereau Domnului: „Doamne, dă-ne să stăm unul de-a stânga şi unul de-a dreapta Ta în Împărăţie”. Domnul le-a zis: „Nu ştiţi ce cereţi”.

Mântuitorul ne-a învăţat că trebuie să ne rugăm totdeauna, fără să ne pierdem nădejdea (Lc. 18:8). Ne-a îndemnat să îndrăznim cu credinţă şi cu dragoste, căci „celui ce i se iartă mult, mult va iubi”.

– Ce ar trebui să cerem în rugăciune?

– În primul rând, luminare. Să-L invocăm în rugăciune pe Duhul cel Preasfânt ca să ne înveţe să mulţumim pentru toată binefacerea primită. Să ne ajute să ne curăţim de toată întinarea, să ne izbăvim de neştiinţă şi uitare, de toată ispita şi părăsirea. Mila lui Dumnezeu, iertarea păcatelor şi vreme de pocăinţă – aceasta trebuie să le cerem.

– Trebuie să ne rugăm şi pentru aproapele, să fim implicaţi în problemele lui?

– Sigur. Spune un părinte: „Fericit este cel ce iubeşte pe aproapele, că fratele nostru este viaţa noastră. De la aproapele este viaţa şi moartea. Dacă am dobândit pe fratele, pe Hristos L-am dobândit. Dacă l-am smintit pe aproapele, lui Hristos i-am greşit” („Patericul”, Avva Antonie, 10). Noi şi aproapele suntem două icoane: eu, dacă îmi văd păcatele, rugându-mă pentru mine, pentru păcatele mele, să nu fiu prilej de poticneală, ştiind cât sunt de păcătos. În felul acesta, cel de lângă mine este bun, toţi sunt buni, îi văd pe toţi sfinţi şi sfinte. Dar, dacă mi-am lăsat păcatele şi nu mai iau aminte la cunoaşterea de sine, mă smintesc şi de un înger, îi găsesc şi lui defecte. „Cine spune că Îl iubeşte pe Dumnezeu iar pe fratele său îl urăşte este mincinos” (1 Io. 4:20). Deci, iubind pe fratele, arăţi că-l iubeşti pe Dumnezeu. Rugându-te pentru fratele tău, arăţi cu adevărat că tu eşti omul lui Dumnezeu. Sunt multe feluri de a te ruga pentru aproapele, dar, în orice caz, „ce ţie nu-ţi place altuia nu-i face” şi „ce doriţi să vă facă vouă oamenii, aceea faceţi şi voi pentru ei” (Mat. 7:12)

Din interviul cu Părintele Veniamin de la Mănăstirea Putna